in Gânduri de zi cu zi

2009 m-a prins la Livadea alături de toţi nebunii, şi pe lângă ei colegii mei din liceu Edi şi Răzvan. Plecasem de pe 28 dar am programat posturi zilnice (cât timp liber aveam atunci!) aşa că până pe 2 când m-am întors miile de cititori fideli (:-J) au avut ocazia să mă citeasca :))

În 2009 am jucat mult laser tag. Am trecut cu bine prin 3 sesiuni (da, şi aia de restanţe :P), am vizitat (iar) arcul de triumf, am scris 260 de posturi (aproximativ), am cunoscut o grămadă de oameni şi am muncit. N-am muncit niciodată cât am muncit în 2009. Şi anul viitor sigur o să-l depăşească pe ăsta care trece.

A fost anul în care s-au întâmplat multe lucruri. Cât pentru 3-4 ani. În ianuarie mă distram fără nicio grijă, în februarie am relansat ÎnConcert.ro, în martie am mai dat o tură la Livadea, în aprilie am participat la Olimpiadele Comunicării şi nu ne-am calificat, tot în aprilie am fost la Radio Lynx la invitaţia lui Bobby.

În mai am avut parte de una dintre cele mai mişto zile: pe 1 m-am urcat în tren şi am plecat cu 3 oameni minunaţi spre Sinaia. Am urcat la Stâna Regală, ne-am distrat şi am făcut poze. Tone de poze 😀 Tot în mai am fost pentru prima dată în Bulgaria. Şi mi-a plăcut foarte mult. Şi tot în mai am fost ales Preşedinte DaAfaceri.

În iunie am preluat No.3 şi am pus pe hârtie alte câteva proiecte şi aşa s-a născut Superior Media. Am început să scriu tot mai rar pe blog şi să lucrez tot mai mult la proiecte. Am ieşit în lume pe la diferite conferinţe. Tot în iunie am apărut în cadrul ApropoTV la invitaţia lui Andi căruia doresc să îi mulţumesc pe această cale (mamă ce limbaj de lemn. n-am scris eu asta, e un trucaj :)) )

Prin iulie am câştigat un concurs de tras cu arma. Deci nu numai că am tras pentru prima oară cu pistol cu gloanţe adevărate, dar am şi câştigat. Asta pentru că Tudor Totolici nu avea voie să câştige 😛 Pe urmă am fost la Peninsula, am văzut nişte concerte memorabile şi… n-a născut gluma: „plm…am fost la Tiesto”.

În august am reuşit să lansăm ADif.ro proiect care momentan este în stand-by, dar care va reveni 🙂 Tot la sfârşitul lui august am fost la grătar şi am rămas fără userul de twitter, pe care mi l-am recuperat între timp. Someday – and that day may never come, I’ll find out who did it. În afară de asta ştiu că am ars-o dubios la modul intensiv. Seară de seară în oraş, la Cafepedia (că tot ziceam eu anul trecut că un an bun înseamnă de la Cafepedia în sus ;)) ).

În septembrie am făcut 21 de ani şi… cam atât.
În octombrie am lansat versiunea 2.0 pentru ÎnConcert.ro şi am amânat alte câteva proiecte. Am fost la o grămadă de concerte, ajunsesem să merg la 3 concerte pe seară la un moment dat. A fost luna în care am primit primul block pe Twitter, de la Manafu. N-o să uit prea curând chestia asta 🙂

În noiembrie am fost la Alba Iulia, o excursie în stil baroc târziu 😀 Am participat la Internetics şi am renunţat la preşedinţia DaAfaceri în favoarea Corinei. Şi nu în ultimul rând am avut ocazia să particip la concertul Pink Martini. Încă nu m-am hotărât dacă ăsta a fost cel mai tare concert din 2009 sau NIN la Peninsula.

În decembrie am fost, din nou, la o grămadă de concerte. Şi am făcut planuri. Şi a venit Hoimobilul pe 23. Şi am dat la zăpadă. The End.

Analizându-l pe 2009 cred că a fost un an… intens. Nu ştiu dacă pot spune că a fost un an bun, dar sigur nu a fost un an rău. Am pierdut de lângă mine nişte oameni dragi. Am greşit faţă de unii şi uneori scuzele n-au fost de ajuns. Am pus munca mai presus de prieteni, familie şi şcoală. Nu-mi pare rău că am făcut-o. A fost un an destul de tensionat din anumite puncte de vedere. Cei care au reuşit să treacă peste 2009 alături de mine sigur vor face faţă şi anul viitor. A fost o naştere grea pentru o echipă, exact ce ne lipsea la ÎnConcert.ro.

Am aflat cu surprindere că sunt anumiţi oameni, foarte importanţi pentru mine, care îmi citesc blogul. 2009 a însemnat multe surprize plăcute, propuneri tentante şi vise. Planuri. Dacă 2010 va reuşi să transforme în realitate jumătate din aceste vise, va fi un an extraordinar.

Mă bucur că am reuşit să lucrez alături de oameni atât de tari. Mă bucur că prietenii şi familia au înţeles că e o perioadă dedicată muncii.

A fost un 2009 agitat, presărat de călătorii, certuri, împăcări, concerte, distracţie, prieteni noi, opţiuni, alegeri şi dezvoltare pe toate planurile. Trag linie şi nu-mi vine să cred că în 2009 am lansat un proiect de la 0, am relansat un proiect pentru care am creat o echipă şi am preluat un proiect pe care continuăm să-l dezvoltăm.

Habar n-am ce-o să aducă 2010. Am câteva chestii în cap dar sincer să fiu nici nu mai am timp să le scriu. Rămâne să citiţi voi în Decembrie 2010 retrospectiva şi să vedeţi cum a fost 🙂

Un an nou!

3 comentarii. Leave new

  • Da, se pare ca a fost ceva in aer in 2009. A fost un an atat si atat de plin. Desi tu zici ca nu esti sigur ca a fost un an bun, ei bine, eu sunt convinsa. A fost un an BUUUUUUN! Si 2010 va fi si mai si! 😀 Tot mai sus! Ma simt tare optimista in seara asta si privesc cu incredere inainte!

    P.S: Ai face bine sa nu ajungi la 11 in seara asta ca ne suparam! :))

    Răspunde
  • ha.. nici eu n-o sa uit ca primul block pe twitter a fost de la tine :)))

    Răspunde
  • In curand Hoimobilul aniverseaza o luna:P si daca nu ii faci tort cu o lumanarica mica, macar un post pe blog dedicat sa-i fie:)) poporul vre o poza cu voievod Hoinaru Cel Mare si-al sau armasar alb, pursange francez:X

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Meniu