Una dintre profele de la facultate ne bătea la cap cu două chestii: pseudo-evenimentele şi noţiunea de “spectacol al evenimentului”. Prima e o denumire piaristică pentru expresia neaoşă “a face din rahat-bici”. Cealaltă are două tipuri de punere în aplicare: modelu românesc (adică prost) şi cel străin (ceva mai mult bun-gust, decenţă, profesionalism).

Cert e că azi ne interesează mai mult show-ul din jurul unui eveniment, decât evenimentul în sine. Iar la noi spectacolul evenimentului înseamnă Acces Direct, Hepilica, Cătălin Radu Tănase, Capatos şi ştirile de la ora 5.

La ei înseamnă un reality-show în direct cu minerii chilieni. Poza asta zice cam tot despre desfăşurarea de forţe media de la faţa locului. Pun pariu că erau mai mulţi reporteri decât salvatori. Pe lângă materialul The Big Picture, astăzi am văzut câteva zeci de ştiri despre minerii chilieni. Cum ieşea unul, cum vedeam pe twitter sau un update pe mediafax, sau pe realitatea. Şi gândiţi-vă că urmează o întreagă serie de alte materiale: interviuri, poveşti din mină – minut cu minut, oră cu oră, materiale despre cum şi-au reluat viaţa oamenii ăia, ce muncesc acum, mina din Chile, minerit în general. Unul mai deştept dintre ei va scrie o carte despre experienţa din mină, vor exista documentare, reportaje ample în toată lumea şi în cele din urmă un regizor de la Hollywood va hotărî să facă un film.

La noi îi invitau pe hepilică şi le puneau întrebarea amăruţă, dacă s-au ars între ei cât au stat în mină.