in Gânduri de zi cu zi

Leapşa cu mine. Cu mine. Aş investi în mine.*

Mai întâi mi-a dat leapşa Miruna. Am zâmbit uşor nesatisfăcut şi am hotărât s-o mai amân câteva zile, pentru că oricum pe blondă n-ai cum să o refuzi. Dar acum m-a lepşuit şi Costin, aşa că am hotărât să pun la punct lucrurile până nu se adună toţi bloggerii şi fac o cauză pe Facebook „Hoinare, completează leapşa”. Nu mă satisface că e cam personală şi am tot dezvăluit lucruri din adâncul sufletului… dar dacă lumea cere:

1. Când ai simţit că părinţii tăi au fost cu adevărat mândri de tine?
Hmmm… ai mei sunt ofticaţi în general că îmi pierd vremea cu prostii, nu ştiu dacă mai au timp să fie şi mândri. Abia dacă sunt eu mândru de mine şi asta rar. Ştiţi aia cu reach for the stars… nu prea e loc de mândrie.

2. Pe cine ai dezamăgit cel mai tare?
Aveţi timp? Nu ştiu pe cine am dezamăgit cel mai tare, dar ştiu cel puţin 3 profe pe care le-am dezamăgit: în şcoala generală, în liceu – profele de română şi în facultate o profă care mi-a zis că „eram un băiat bun, dar m-am stricat”.

3. La ce eşti cel mai bun, ce ştii să faci mai bine decât toţi oamenii pe care-i cunoşti personal?
E un skill dublu: enervez oamenii mai uşor decât oricine şi îi împac foarte rapid.

4. Ce crezi că e cel mai enervant la tine, în ochii celor dragi?
Încăpăţânarea. Chiar şi atunci când n-ar fi cazul.

5. Care e lucrul cel mai groaznic pe care l-ai face pentru bani?
Sunt la faza în care principiile contează. Sărac şi cinstit.

6. Care crezi că e cea mai importantă calitate pe care ai moştenit-o de la părinţii tai?
Spiritul justiţiar dus la extrem, moştenit de la tata. „Eu nu ţin cu tine, chiar dacă eşti fi-miu, ţin cu dreptatea”, cum zice de multe ori.

7. Când ai simţit că ai arătat cel mai bine din toată viaţa ta?
Heh. Eram mai simpatic atunci când eram mai mic. Mai mic şi mai îndesat aş putea spune. Dar am şi acum zile bune.

8. Care e cel mai prost om pe care-l cunoşti?
Mă bat pentru podium, de cele mai multe ori cu succes.

9. Care e sunetul care te enervează cel mai tare?
Bormaşina de dimineaţă, of course. Şi maşina de gunoi sâmbăta, în dimineţile de vară. Horror.

10. La ce eveniment din viaţa ta ai fost cel mai emoţionat/a?
Recent la Absolvire. În general nu cred în valoarea absolută a lucrurilor, cred în trecutul apropiat. Am avut mari emoţii şi când am fost prima oară la ApropoTV, când am organizat prima conferinţă de presă (aveam 19 ani) şi de câteva ori cu anumite tipe.

11. Care a fost cel mai stânjenitor moment din viaţa ta?
Aceeaşi chestie, nu cred în „cel mai stânjenitor moment”. Cel mai stânjenitor moment e atunci când trăieşti un moment stânjenitor. Şi ăla e maxim la momentul respectiv.

12. În faţa cui te simţi cel mai pierdut, emoţionat, blocat?
Se întâmpla când eram mai mic, de obicei în faţa unor tipe, dar mi s-a întâmplat să fie şi oameni cu care lucram. Mai rar cu oameni pe care îi admir… pentru că nu prea am avut întâlniri de genul ăsta. Cu timpul am început să elimin momentele astea de blocaj.

13. Când ţi-a fost cel mai greu să spui adevărul?
Niciodată nu mi-e greu să spun adevărul. Oricât ar durea, îl zic şi gata. Adevărul spus cu ură.

14. Ce-ai vrea să schimbi cel mai tare în viaţa ta?
Oscilez între lene şi speranţă. Sper prea mult, deşi analizez lucrurile la rece şi îmi dau seama că sper degeaba. Balanţă.

17. Ce nu i-ai putea ierta niciodată omului pe care-l iubeşti?
Prostia. Restul se corectează, se îndreaptă.

18. Ce calitate a jumătăţii tale de viata iţi este cea mai dragă?
Inteligenţa e de bază în orice relaţie. Obosesc repede cu oameni proşti în jurul meu.

19. Care a fost jucăria ta preferată in copilărie?
Dacă spun ursuleţul Martinel o să râdeţi. Am avut multe jucării preferate. Niciodată nu mă pot hotărî la un singur lucru.

20. Pe cine te bazezi dacă ţi se întâmplă o nenorocire?
Pe mine. Pe urmă pe tata, pe Edi şi Răzvan (colegii mei de bancă din liceu).

21. Pe cine simţi cel mai tare nevoia să protejezi?
Îmi place să protejez oamenii şi protejez pe cine pot, de câte ori am ocazia.

22. Care e domeniul despre care ai vrea să ştii cel mai mult?
Istoria. Nu sunt chiar necunoscător, dar mi-ar plăcea să stiu cât mai mult.

23. Cine/ce-ţi lipseşte cel mai tare în acest moment?
În momentul de faţă simt că îmi lipsesc nişte cuţite Contur Pro, de-alea care taie şi cuie. Tocmai le-am văzut la teleshoping.

24. În ce privinţă crezi că eşti cel mai puţin înţeles?
Când mă sucesc la 180 de grade de la o zi la alta. Balanţă, am mai zis 😀

25. Care e cel mai frumos cuvânt din limba ta?
Nu-mi vine în cap, dar unul dintre cele mai urâte e habitaclu. Pentru cel mai frumos mă gândesc la ceva cu rezonaţe istorice: cneaz, regăţean, pandur. Dacă îmi vine în cap unul mai bun, promit să editez. LE: L-am găsit – era aşa simplu – ermetic.

26. Unde te simţi cel mai în siguranţă?
În locuri foarte populate i guess.

27. Care a fost cel mai frumos compliment ce ţi s-a făcut vreodată?
Mi se fac des complimente, dar nu le iau în serios. Pentru ca mi s-ar urca la cap 😛

28. Care e persoana care te face să râzi, să te simţi relaxat?
Cu toţi prietenii mei mă simt relaxat. Şi nu trebuie să mă facă să râd, de obicei e invers.

29. Pentru ce te rogi cel mai des?
Nu mă rog, mulţumesc. Pentru tot.

30. Cine te-a influenţat cel mai mult până acum?
Fur câte puţin de la mulţi oameni.

31. Care a fost primul tău vis împlinit?
Nu prea am vise împlinite. Pentru că de obicei vreau ca lucrurile să se întâmple hic et nunc şi ele se întâmplă peste ani şi ani. Probabil unul dintre ele a fost să am o perioadă în care să muncesc fără un program fix. Să mai am o întâlnire, să mai trec pe la birou, să mai dau o fugă pe acasă şi să mă schimb… mi se părea foarte cool chestia asta când eram mic. Şi cam aşa muncesc de vreo 3 ani. Deci am putea să zicem că e un vis împlinit…

32. În ce an al vieţii tale ai simţit ca te-ai schimbat cel mai mult?
Când am început să muncesc. Deci… 2006?

33. Ce invenţie din acest secol crezi că are cel mai mare impact în viaţa ta?

Din acest secol. Adică secolul 21. Twitter se pune ca invenţie ? Probabil Twitterul… Telefonul e din secolul trecut, laptopurile la fel… avem 10 ani din secolu ăsta, cam greu cu invenţiile care să şi aibă un impact mare…

Leapşa asta merge la Dan şi KorinaMS.

*Titlul face aluzie la clipul ăsta.

4 comentarii. Leave new

  • *jap*

    Răspunde
  • Nu ai avea cum să iubeşti o proastă. Trust me.

    şi ţi-as mai comenta multe, dar e târziu şi dimineaţă mă trezesc la 4. Dar nu scapi! Că ai cam dat-o că plouă la această leapşă… nu ştiam că balanţele-s aşa alunecoase .P

    Răspunde
  • Sper sa nu interpretezi gresit, dar as vrea sa evidentiez raspunsul de la 17, cu care nu prea sunt de acord. Adica, bine, la prima parte n-am ce sa comentez, este un raspuns personal si subiectiv, si il inteleg; dar mai continui ca „Restul se corectează, se îndreaptă.” Eu din asta inteleg ca (aproape) toate celelalte ‘chestii’ (for lack of a better term) reprosabile se pot prelucra, iar cu speranta asta nu mai pot fi de acord. Exista (cel putin) cateva defecte de caracter foarte greu de schimbat, daca nu chiar imposibil; nu zic ca ele ar fi si candidate la a fi motive pt care sa nu iertam o persoana, dar poate ar trebui nitel nuantata continuarea: *Multe din* celelalte „restul” se pot corecta/indrepta (iar asta doar cu conditia subinteleasa: daca situatia este favorabila).

    Scuze pentru numarul cam mare de paranteze folosite. :”>

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Meniu