Anul trecut, la sfârşitul lui noiembrie, cei de la Friends au început o serie de întâlniri cu oameni din presă şi bloggeri din domeniul comunicării. La momentul respectiv se lucra la mai multe proiecte printre care Caffffe Creativa şi Biblioteca Fundaţiei Friends for Friends, iar agenţia era în negocieri cu un nou partener de business.

Aseară, într-un cadru restrâns, Sorin Trâncă a vorbit puţin despre negocierile finalizate cu noul partener al Friends Advertising  – Combera GMBH (un grup de comunicare destul de puternic din Germania) care în prezent deţine 30% din agenţia fondată în 2003 de el şi Bojan Spasic. Restul de 70% s-au întors la Friends, după ce până anul trecut grupul irlandez IMSG deţinea pachetul majoritar.

Cum vă ziceam şi data trecută, totul e bine. Bani sunt, clienţi sunt, rămâne să vedem şi muncă de calitate.

Pe lângă cifre şi alte chestii plictisitoare (profit, număr de angajaţi, cifra de afaceri etc.) s-a discutat puţin şi despre cum s-a schimbat piaţa de comunicare în ultimii ani, despre cum printul era în 2007 ceea ce este azi online-ul (adică un must-have), despre cum abordează Friends piaţa comunicării online.

Întrebat cum crede că poţi ţine pasul cu schimbările din online, Sorin a răspuns că ‘Soluţia e să fii mult mai bun decât ai fost azi dimineaţă

Fun facts:

În 2008 Sorin susţinea alături de Ema Prişcă şi Liviu David Carmen Tiderle seminarul de Radio la Şcoala ADC*RO şi toţi trei Ema declarau că radioul n-a murit. Aseară tot Sorin ne povestea că în 2010 au făcut vreo 2 spoturi radio. Deci gata, a murit. Să-i fie frecvenţa uşoară.

După expoziţia primului font cu caractere româneşti, spaţiul Caffffe Creativa va găzdui în martie o expoziţie de jucării.

Anul trecut F64 a intrat în portofoliul de clienţi al Friends Advertising iar una dintre primele realizări e spotul ăsta.

În rest, Biblioteca Fundaţiei vă aşteaptă să mergeţi să citiţi, s-a lansat Lobul Creativ – o serie de interviuri despre creativitatea în formă pură, iar alte câteva proiecte sunt în pregătire.

Va urma.

3 comentarii. Leave new

  • alex, n-ai fost prea atent la scoala adc, draga –

    poti rasfoi prezentarea, unde ai sa vezi ca am scris negru pe alb (gri pe alb, mai exact, helvetica neue, 26 de puncte) „radioul moare” + „e foarte, foarte batran”

    in rest, toate bune si multumim foarte frumos de vizita si de gandurile bune pe care le ai, mereu, despre lucrurile in care credem si noi, si tu, chiar cu riscul de a fi demodati (cum ar fi cartile)

    al dvs.

    Răspunde
    • am revazut prezentarile, mea culpa. Ema sustinea radioul (cinderella STILL looking for the prince) iar cel de-al treilea tutor a fost Carmen Tiderle, nu Liviu David. am facut modificarile

  • […] la Friends şi la Fundaţie. Totul o cadenţă pe care parcă nimeni n-are curajul să o perturbe. Planurile despre care vorbeam cu Sorin şi Corina acum aproape 2 luni sunt puse în aplicare exact cum era […]

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Meniu