În weekend am trecut pe la Bookfest. Nu pentru că e la modă (deşi e la modă, cărţile sunt cool), nu pentru că voiam să bifez evenimentul, ci pentru că îmi doream două cărţi. Am găsit un peisaj dezolant. Eram aproape de ora închiderii şi pavilioanele din Romexpo păreau să fi fost scena unei confruntări între două tornade.

O ofertă foarte slabă, puţine cărţi care atrăgeau cu adevărat atenţia. Într-un colţ, o serie de cărţi mai vechi sau mai noi stăteau aruncate pe jos aşteptând ca cineva să se îndure şi să le salveze din drumul spre depozitul de maculatură. Scris cu o cariocă maro pe o foaie ruptă dintr-un caiet de matematică era preţul: 2 lei. Mai jos, lângă stiva de cărţi vechi şi noi era o altă stivă din care doritorii îşi puteau alege cărţi la doar 1 leu. Dacă ziariştii de tabloid ar fi fost la Romexpo, ar fi scris cu litere mari a doua zi: “Cultura, o preocupare de doi lei. Află povestea nespusă a cărţilor de la Bookfest. FOTO şi VIDEO“.