Joi dimineaţă am participat la conferinţa care precede a 6-a ediţie a festivalului Ideo Ideis, un festival de Teatru Tânăr care se desfăşoară la Alexandria între 2 şi 11 august. În spaţiul foarte interesant de la The Institute Cafe (îmi place că agenţiile de comunicare deschid tot mai multe spaţii de acest gen) erau adunaţi o mână de oameni veniţi să-i asculte pe Cătălin Ştefănescu, Marius Manole şi Vlad Zamfirescu. Toţi vorbeau cu pasiune despre ceea ce reuşesc tinerii extraordinari care se strâng an de an la Alexandria.
Iar scopul nu e doar să aducă tinerii la un loc şi să creeze experienţe pe baza cărora pot învăţa, ci şi să dea ocazia locuitorilor din Alexandria să vadă o piesă bună de teatru, un vernisaj sau chiar să participe la un atelier de teatru.
Cât despre tinerii care contribuie la realizarea acestui festival, pot să vă spun că i-am văzut hotărâţi, entuziasmaţi, însă şi cu o siguranţă dobândită în cei 6 ani de când fac festivalul. Şi cu toate astea emoţionaţi. Pe Nico n-am văzut-o niciodată atât de emoţionată cum era joi. De fapt, de mult n-am mai simţit o energie aşa mare la un eveniment. Motiv pentru care sunt hotărât să ajung cumva măcar într-una din zile. Hint: vineri este „Sunt un orb”, cu Horaţiu Mălăele. Recomand. Programul complet este aici.
PS: Alexandria e la 80 de km distanţă de Bucureşti. Ca să ştiţi.







2 comentarii. Leave new
[…] Ideo Ideis, Alexandria. Au scris Andreea Burlacu, Ruxandra Predescu, Bogdan Epure, Alex Tunaru, Alex Ciuca, Cristi China-Birta, Bogdan Theodor Olteanu, Marius […]
E primul an cand particip la Ideo Ideis si pot spune doar cuvinte de lauda. M-am plimbat prin tara pe la diferite festivale de teatru pentru tineri, dar nici unul nu se ridica la nivelul si standardele Ideo Ideis. De la paza si sentimentul de siguranta pe care i-l ofera festivalul oricarui participant sau vizitator, pana la mancare, cazare, workshopuri cu cei mai buni oameni din domeniu, pana la piesele de teatru unde am avut acces.
” La noi n-ai timp sa te plictisesti pana la pauza” este un adevar! Chiar nu am avut cum sa ma plictisesc. De dimineata pana seara workshopuri si piese de teatru, toate foarte bune.Nota 10 pentru efort si pentru munca depusa!