Luni seară, la FITS, am alergat spre o piesă de teatru belgiană – Casa Cerbilor. Nu era pe lista spectacolelor alese de mine, dar m-am lăsat corupt de Nebuloasa. După numai 15 minute mi-am adus aminte de ce n-am ales nicio piesă străină la ediţia din acest an a festivalului şi am preferat să văd piese ale teatrelor din ţară. Problema pe care am intuit-o nu ţinea de barierele lingvistice (deşi actorii vorbeau în franceză, germană, engleză şi olandeză), ci de abordare. O diferenţă de cultură, un alt mod de a înţelege teatrul.
Pe scena de la Sibiu belgienii jucau roluri ale unei trupe de teatru care repeta pentru un spectacol. În timp ce lecturau şi discutau textele, actorii se dezbrăcau (de tot!) şi se îmbrăcau, mimau acte sexuale, alergau dezbrăcaţi, trăgeau pârţuri. N-am o problemă cu nuditatea atunci când are o logică, dar aici chiar mi s-a părut că n-avea rost să vedem sâni şi penisuri. O abordare modernă, poate prea modernă.
Am plecat înainte de începerea actului al doilea, când se juca piesa propriu-zisă, cu gândul că am văzut o piesă proastă. De fapt, n-aş putea să vă spun dacă a fost sau nu proastă (unii oameni au apreciat-o). E clar că piesa asta era „dintr-un alt film”, unde se ajunge abia după ce ai făcut tot ce se putea face în materie de teatru şi te apuci de experimente. Dar din moment ce la noi excepţionalul Faust al lui Purcărete e doar un accident fericit – iar restul pieselor sunt cel mult bune (şi în general mediocre) – nu cred că e loc de experimente.
Promit ca anul viitor să dedic mai mult timp FITS-ului şi să-mi rezerv câteva zile pentru experimente, dar nu promit un rezultat satisfăcător! Rămân un conservator.
1 comentariu. Leave new
Iti recomand cu caldura sa participi editiile viitoare la Talkback Seminars ale lui Noel Witts. Invitatii sunt cu totii regizori sau actori care explica de ce fac ce fac. Atunci vei intelege mai multe-ca si mine de altfel- si te vei da cu capul de pereti ca ai pierdut atatea lucruri minunate din lipsa de timp- ca si mine….Jan lauwers motiva goliciunea ca pe o incercare de a dezbraca actorul de orice masca, chiar si de masca lui de actor-personala…El nu trebuie sa se reprezinte nici macar pe el insusi.