Am avut ocazia să mă joc acum ceva timp cu un Nokia Lumia 800. Eram la Sibiu, ploua torenţial, aveam treburi mai importante, aşa că n-am fost să-mi iau microSIM şi să testez pe bune telefonul. L-am folosit pe post de aparat foto şi m-am dat puţin pe net.

Recent mi-a căzut din nou în mână un Lumia 800, de data asta customizat cu tot ce-i trebuie, gata de utilizare.

Telefonul se mişcă excelent, face poze decente (mai bune decât ChaCha – de exemplu), are o baterie bună. Îmi place şi designul şi parcă m-am descurcat destul de bine să scriu de pe el. Dacă avea Android probabil că mi l-aş fi luat. Chiar şi aşa, Windows Phone Mango e un sistem de operare simplu – făcut parcă după rigorile Apple. Din anumite puncte de vedere ăsta e un lucru bun. Numai că mergând în direcţia respectivă, cei de la Microsoft au preluat de la Apple şi filosofia unui sistem închis.

Lăsând la o parte oferta slăbuţă de aplicaţii (acolo să zicem că se pot rezolva lucrurile), m-am trezit într-un cerc fără scăpare. Vreo jumătate de oră n-am ştiut cum naiba să transfer nişte poze din telefon. N-am reuşit să le transfer pe ChaCha prin Bluetooth, pe laptop nu mă lăsa să le copiez pur şi simplu, trebuia să instalez Zune, iar pe mail nu le-am putut ataşa.

Internetul wireless de la hotel nu se conecta, aşa că am făcut celălalt telefon hotspot şi m-am conectat la el. Într-un final am urcat pozele pe SkyDrive – care e un serviciu foarte ok – şi le-am salvat de acolo în calculator, numai că nu mi s-a părut deloc practic.

Deşi aparent lucrurile sunt simple, procesul n-a fost deloc intuitiv. Iar senzaţia pe care o ai în prima fază e că cineva te-a blocat într-un cerc din care nu poţi ieşi. De parcă ai trăi în lumi paralele cu Androidul şi iOsul.