Angajatori de bone filipineze

Am auzit o grămadă de poveşti dramatice despre bone filipineze aduse în România şi sechestrate, exploatate de familii de bogătani care le tratează ca pe nişte sclave. Le vezi tot mai des prin malluri vorbind în engleză cu nişte copii de câţiva ani.

Întrebaţi ce au de spus în legătură cu acuzaţiile care li se aduc, aceşti angajatori de bone filipineze neagă cu vehemenţă, ba chiar le acuză pe asiatice că ar fura de prin casă.

Acum ceva timp am avut ocazia să aud şi celălalt punct de vedere, la o întâlnire relaxată, fără ca bonele filipineze să fie neapărat subiectul discuţiei.

„Problema cu româncele e că sunt bârfitoare. Ajung să te bârfească la tine în casă până te ştiu toate prietenele lor. În plus, când mă mai cert cu nevastă-mea nu vreau să ştie bona ce probleme avem noi. Măcar astea străine nu înţeleg limba română.”

„Româncele n-au noţiunea de angajat. Dacă te porţi frumos cu ele consideră că suntem egali, ajung să stea la cafele cu noi dimineaţa!”

„Da’ nici filipinezele nu sunt cu mult mai breze. A noastră stă toată ziua şi se uită la telenovele, în timp ce copilul îşi face singur de treabă. Nici măcar nu înţelege o boabă, pur şi simplu stă şi se uită.”

„Problema e că a strâns bani şi şi-a luat un laptop, de-atunci stă noaptea să vorbească în America. Are nişte rude la New York şi stă în fiecare noapte să vorbească pe Skype, iar ziua am prins-o dormind. Copilul se juca singur în pătuţ şi ea trăgea un pui de somn pe canapea.”

„Până la urmă cred că o să pun camere, deşi n-am vrut. Pun camere şi dacă o văd că mai stă pe laptop i-l iau pe timpul zilei şi îl încui. Eşti în timpul programului, îţi vezi de program!”

Şi tot aşa. Nu spun că nu există şi abuzuri, dar uneori există circumstanţe atenuante.