Salut, sunt Alex şi locuiesc cu părinţii.
Mare scandal azi la apariţia acestui post ce discreditează tinerii peste 25 de ani care încă locuiesc cu mamele lor. Cum mă apropii vertiginos de vârsta respectivă, m-am simţit puţin vizat. Dar mi-a trecut repede şi mi-am amintit că realitatea e alta.
Majoritatea colegilor mei de generaţie (colegi de generală sau de liceu) locuiesc cu părinţii. Sunt vreo 2-3 tipe care s-au căsătorit (şi presupun că s-au mutat), un tip care a primit cadou o casă şi cam atât. Asta în condiţiile în care am absolvit un liceu „de fiţe” şi nici în şcoala generală nu aveam prea mulţi colegi amărâţi.
Situaţia stă altfel cu colegii de facultate pentru că majoritatea sunt din provincie. Aşa că toţi au fost nevoiţi să-şi găsească apartamente în chirie.
Revenind la bucureşteni, ştiu cazuri de oameni care deţin apartamente proprietate personală dar care preferă să stea cu părinţii. Sau tineri care dorm în apartamentul lor dar mănâncă, spală rufe şi calcă la mămica. Adică le face pe toate mămica (gagici, nu tipi!). Deci problema nu e 100% una financiară. Chiar şi atunci când ai moştenit vreun apartament de la bunici ori vreo mătuşă, sau chiar l-ai primit cadou de 18 ani, parcă nu-ţi vine să te muţi singur cuc într-un loc în care le faci pe toate numai tu. Din punct de vedere sociologic, familia e percepută ca ieşire de urgenţă, cineva pe care să te poţi baza (după cum am aflat dintr-un studiu la Romanian Youth Focus).
Evident, pentru provincialii veniţi la Bucureşti de pe la 19 ani există alte priorităţi. O casă „a ta” înseamnă pentru ei certitudinea că au reuşit în viaţă şi garanţia că nu riscă să se întoarcă acasă cu coada între picioare. În plus, asta elimină orice neplăceri pe care le au sau le-au avut cu proprietarii.
Sigur, e mişto să vii la capitală şi să crezi că vei găsi un tip independent financiar, frumos şi care să rupă cluburile în două, eventual şi tânăr (nu e musai). Dacă eşti o moldoveancă cu picioare lungi, mutră drăguţă şi multă determinare e posibil să dai prin club de vreun Irinel, Codin, Nicola şamd. Dacă nu, va trebui să te mulţumeşti cu „puţin”. Sau să pui mâna şi să construieşti alături de un om toate lucrurile la care visezi.
Cât timp ai o relaţie civilizată cu părinţii şi nu eşti în punctul în care e imperios necesar să te muţi cu prietena, consider că e un moft să pleci de-acasă. Un moft de vreo 300 de euro lunar (hai 150 dacă locuieşti cu un prieten), bani care în câteva luni pot însemna o vacanţă, un telefon mai bun, o revizie la maşină etc.
PS: Să nu uităm că provincialii nu sunt plecaţi din casa părintească de plăcere, din nevoia de independenţă. Majoritatea se cară din oraşele de baştină pentru că vor „să reuşească” la Bucureşti. Şi mai apoi tot ei sunt ăia care plâng după piftia făcută de bunica şi cară străchini întregi la capitală în fiecare săptămână.
58 de comentarii. Leave new
Tu calculezi in moft doar chiria. Pe langa asta mai ai utilitati, iti mai cumperi de mancare, mai niste electrocasnice, mai un covor ca proprietarul nu ti-a lasat sau cel vechi il consideri uzat. Eheh, ce mi-ar placea sa mai stau cu parintii 🙂
@Claudiu: se presupune ca de la un moment dat incepi sa contribui la cheltuielile casei cumva. Deci banii tot se duc, fie ca mergi o data pe saptamana la cumparaturi, fie ca dai pentru intretinere etc.
Din ce vad, doar se presupune, educatie financiara in randul celor care stau cu parintii este spre 0. Si acestia sunt cei cu care concurez pe niste joburi si accepta sa munceasca pe salarii pe care eu le consider sub nivelul jobului. Ma rog, e alta discutie si cu probabil foarte diferita de tematica abordata astazi pe bloguri (am inteles ca iubiti cu bani, lol)
Cu toate acestea – sentimentul de a sta singur merita banutii. Si te invata niste chestii. Daca acum 4 ani chiria si utilitatile (platite in intregime de mine) reprezentau mai bine de 70% din TOT ce castigam, m-a impins sa invat si sa vreau mai mult – am obtinut. Si…probabil partea misto este ca voi da orasul de provincie pe capitala curand si eu. Sa ingros lumea provincialilor care considera un esec sa se intoarca acasa (este).
Locuiesti cu parintii? Rusine, Dinu Patriciu!
Ma mut la Vaslui!
A, stai, parintii mei nu mai sunt acolo.
Ma mut la Campulung!
RazvanBB, Campulungul e luat, ne pare rau! Ramai aici si descurca-te. Viata e greu.
Alex, dar tu ai 24 de ani, mai! Iata cum a aparut sansa ! :))
Mai am vreo 300 de zile. Tic-tac.
PS: Daca citeste Mircea Badea articolul asta o sa spuna ca nu esti un baiat chiar asa de rau :))
Sunt convins ca toti tinerii ramasi in Bacau, Slatina, Alexandria, Piatra Neamt, Cluj trecuti de 25 de ani isi cumpara sau inchiriaza apartamente in orasele de bastina. E un fel de traditie populara. Si cum Bucurestiul s-a umplut de „imigranti” ar trebui sa o adoptam si noi. Sa nu stricam dracu` simetria perfecta a tarii.
Ma duc acum sa scot 60.000 de euro de la banca.
mi se pare de-un miticism iesit din comun articolul asta.
motivul pt care am venit eu la bucuresti n-a fost ca „sa reusesc” si apoi sa plang dupa tzatza mamii. si daca as fi ramas acasa, dupa ce as fi obtinut primul job platit decent, m-as fi mutat in chirie cu niste prieteni, pentru ca vine o vreme cand trebuie sa inveti sa te descurci singur si nu sa depinzi de mami si de tati.
dar evident ca uneori comoditatea inventeaza pretexte geniale pentru a sta cu parintii, de genu’ imi pun deoparte banuti sa-mi iau telefon sau masina sau alte chestii. continua sa te minti frumos. 😉
@Alin: ai fi facut, ai fi dres, te-ai fi mutat. Desigur. Si eu ma vedeam mutat din casa parintilor la 19 ani. Pe urma mi-am dat seama ca nu e chiar asa simplu.
Alex, eu spun sa nu generalizezi atunci cand faci referire la cei din provincie.
In rest, sunt de acord, viata bate visele pe care le au unii/unele!
Hai sa nu sarim calul. A pleca de acasa nu este un moft. Daca castigi 300 de euro, nu pui bani la cheltuielile casei si iti folosesti veniturile pt bere si revizii de masina nu prea ai nici o motivatie sa vrei mai mult. Mancarica vine, rufele se spala, curatenie se face… de ce sa iti bati capul ? Plecatul de acasa este o problema de maturitate, iar daca tie tie se pare normal ca la 28 de ani sa aduci fete in camera ta din apartamentul alor tai … cred ca ai nevoie de un sut in cur.
@Mihai: hai s-o luam pragmatic. Un tanar pana in 25 de ani e proaspat iesit din facultate si isi gaseste si el un loc de munca. Salariul e, probabil, in jur de 500 de euro pe luna. Daca lucreaza inca din facultate, capata experienta si ajunge pe la 700 de euro pe luna. Ti se pare logic in contextul actual sa-si dea mai mult de jumatate din bani pe chirie + cheltuieli in loc sa stranga bani pentru o casa a lui (sa zicem) sau sa calatoreasca sau sa faca orice altceva cu banii inca 2-3 ani?
Alex, n-ai idee cati dintre cei care termina facultatea ajung lucratori in super si hypermarket, barmani, ospatarite. Mai scade 200-250 de euro la sumele alea 😉
[…] mai scris Alex, Andrei și […]
Alex, ai cam generalizat cu provincia. Eu da, am venit din provincie, am 28 de ani si mi-am cumparat casa. Mi-am cumparat-o de vreo 4 ani, in mare parte din dorinta de a nu ma cara cu tot calabalacul (si crede-ma la femei se strang o gramada de chestii) de fiecare data cand proprietarul isi gasea pe altcineva sau nu mai aveam eu chef sa stau acolo. Si depinde cum intelegem acest „reusesc” in Bucuresti, eu aveam o situatie buna la parintii mei, am venit sa invat (nu-s facultati la mine in oras)si am avut oportunitatea de a ma angaja intr-un loc ok. Normal ca dupa facultate nu am mai vrut sa plec acasa, dupa ce devenisem independenta financiar. Si da, daca ai mei ar fi locuit in Bucuresti, as fi locuit si eu cu ei! 🙂
@Izabela mi se pare foarte corect. Pana la un punct e ok sa locuiesti cu parintii. Tu stabilesti care e punctul ala, dar bine ar fi sa ai un plan. Nu vorbim de aia care locuiesc toata viata cu parintii si sparg banii in cluburi.
Atat timp cat te dadacesc si te intretin parintii, nu prea ai cum sa te maturizezi. Sigur, te poti minti singurca o faci din cauza banilor, dar cred ca stim cu totii ca pur si simplu nu vrei sa incepi sa iti porti singur de grija. De ce ai face-o cand ai o menajera care-ti gateste, iti spala hainele si iti curata camera gratis?
In articolul tau, singurul motiv invocat de tine ca locuiesti cu ai tai sunt banii. Nu te deranjeaza lipsa intimitatii? Nu vrei independenta? Atunci o inteleg pe Anne cand zice ca nu vrea sa stea cu un „copil mare” caruia mama ii spala chilotii.
@Bogdan daca ai o relatie, poti lua in calcul sa te muti cu prietena. Exact asta am zis. Cat despre intimitatea care da in singuratate, imi pare rau sa-ti spun ca oamenii obisnuiesc sa traiasca in comunitati.
Si e o diferenta notabila intre a locui cu parintii si a fi intretinut de parinti.
Cred ca ai exagerat destul de mult cu generalizarea provincialilor in articolul asta. Doar pentru ca o mimoza cu ifose de mare printesa care, din intamplare este din provincie, a scris azi o mizerie, nu cred ca e cazul sa arunci cu noroi in toti oamenii care au ales sa-si schimbe destinul prin prorpiile forte si sa se mute la Bucuresti.
Suntem multi dintre noi care nu am venit la capitala ca “sa reusim”, ci am venit aici, ca sa nu murim acolo. In orasele mici e greu, aproape spre imposibil sa faci ceva mai mult decat sa fii vanzator/ vanzatoare, in cazul in care nu provii dintr-o familie mai rasarita, in care tata sa fie cel putin patron. Piata e mica, cererea de servicii/ produse la fel, iar cascavalul a fost deja impartit intre “bazatii” din oras. Pur si simplu, nu prea mai ai ce sa faci oricat de proactiv sau antreprenor ai fi. Eventual politica, dar daca nici aia nu te pasioneaza… nu prea mai ai optiuni care sa multumeasca un om cu minte deschisa si antrenata si cu ceva studii la activ.
Problema nu este sa vrei nu mai stai cu ai tai sau vrei o casa a ta, fie ca o vrei la 25 de ani, la 35 sau la cati crezi tu ca e cazul. Problema este atunci cand specimene de vasc precum aceasta individa vor asta, insa nu prin propriile forte, ci prin ale altora. Dar asta, te asigur, ca nu tine de locul de bastina al buruianei si nici macar de sexul ei, putea la fel de bine sa fie vreun tip, sau o bucuresteanca cu dorinte de emancipare (am cunoscut destule specimene).
Da, mi-am dorit sa fiu independenta, sa nu mai stau cu ai mei, chiar mai devreme de 25 de ani. Si da, mi-am dat seama ca nu as fi avut nicio sansa sa fac asta, daca ramaneam in Baia Mare. Mi-am analizat optiunile si am ajuns la concluzia ca cel mai bine pentru mine ar fi sa vin la Bucuresti. In primul an de facultate am stat intr-o camera de camin infecta, cu inca trei oameni, iar banii pe care ii primeam de acasa imi ajungeau la limita. Acum, dupa sase ani, stau singura, intr-o garsoniera, imi platesc singura toate cheluielile, ma arde mana in fiecare luna cand vad cati bani trebuie sa dau pe chirie (chiar daca am un salariu bunicel), dar cu toate astea nu m-as inhama la un credit pe zeci de ani. Mi-e dor de casa, mi-e dor de masa de acasa, ajung foarte rar pe acolo, ii invidiez pe prietenii bucuresteni care inca stau in confortul de acasa, dar cu toate astea sunt multumita de ceea ce am realizat pana acum si nu caut vreun fat frumos cu bani, care sa ma scape de chirie.
Pur si simplu asta mi s-a potrivit mie, dar poate pentru altii e mai bine sa mai zaboveasca o vreme mai aproape de familie.
As fi vrut sa fi putut sa fac ceea ce am facut pana acum acasa, dar pur si simplu, a trebuit sa fiu realista.
Ca o concluzie, sunt oameni care vin in Bucuresti chiar din nevoia de independenta si nu toate fetele din provincie sunt niste javre oportuniste.
P.S. Cunosc si bucuresteni care la 25 de ani s-au mutat singuri, in chirie, isi spala/ calca/ gatesc singuri, dar isi viziteaza parintii o data pe saptamana. Adica fac asa cum mi-as fi dorit sa fi putut face si eu, in orasul meu.
@Anda esti o exceptie. Felicitari! Si eu aveam impresia ca o sa fac asta, dar dupa ce am intrat in campul muncii a venit criza imediat si a durat ceva sa-mi revin. Iar in momentul asta e mai comod sa fac o economie si sa-mi pregatesc urmatorii pasi.
Si eu am inceput primul job full time chiar in vara lui 2009. Dar pot spune ca am avut noroc, spre deosebire de altii. Totusi, nu asta e ideea principala, pentru ca eu nu te-am acuzat ca stai cu parintii. E o chestiune de alegere si fiecare o face in functie de personalitatea sa, de relatia pe care o are cu parintii, de diverse alte circumstante si da, in functie de venitul lunar. Problema mea era ca ai generalizat, ai pus toti provinicalii intr-o oala de necinste si nu am putut sa ma abtin sa nu o iau putin personal. In general, cred ca nu e ok sa generalizezi, pentru ca intotdeauna o sa apara exceptii, si exceptii la exceptii.
De obicei, imi place sa te citesc, pentru ca mi se pare ca pui mult accent pe argumente rationale. Azi insa, ai vorbit dintr-un ughi foarte obtuz si privind numai prin prisma experientei personale. Probabil ca daca incercai sa fii putin mai specific, de exemplu sa te referi la o anumita categorie a celor care vin in capitala si nu la toti provincialii, multi nu s-ar mai fi simtit lezati de articolul tau.
Oricum ar fi, sa-ti lasi familia si prietenii, si sa incerci sa realizezi ceva pe fortele proprii intr-un oras strain, e un act de curaj. Sa-ti fie dor de casa si sa plangi dupa confortul de acasa si dupa bunatatile pe care le fac mama sau bunica, si totusi sa ramai, dovedeste multa determinare. Si nu e usor deloc la inceput, pentru noi, provincialii. Asa ca nu cred ca e ok sa faci misto o de noi pe subiecte de genul asta.
Oameni materialisti si fufe oportuniste gasesti peste tot, daca deschizi bine ochii si urechile. Doar pentru ca o moldoveanca a vorbit cu partea dorsala, nu inseamna ca toate moldovencele sunt niste mironosite care viseaza cai colorati pe peretii propietate personala.
Ce sa zic, poate si tu ai luat putin prea in serios acel articol super superficial si fantezist al stimatei domnisoare (pe viata probabil, la ce criterii de selectie a declarat ca aplica in alegerea candidatului ideal de mate for life).
Anda, recunosc, de data asta am fost putin speculant 😀 Stiam care e abordarea corecta, dar n-am vrut s-o dau chiar asa. As a matter of fact, bunica-mea e din Iasi, venita la Bucuresti in anii ’70 😀
Asa cum cei din provincie au preconceptiile lor despre „mitici”, asa avem si noi unele idei nu tocmai ok.
Si ca sa fiu sincer pana la capat, va invidiez pentru ca aveti o incarcatura emotionala mult mai puternica de sarbatori, cand va duceti acasa. Noi drumul asta spre casa n-o sa-l avem niciodata, nici daca ne mutam 2 cartiere mai incolo.
Nu toţi cei din provincie caută să reuşească-n capitală, unii vor doar să trăiască altfel, să vadă şi alte lucruri pe care nu le văd în locul de baştină. Iar decizia de a pleca de lângă părinţi se traduce prin maturizare şi asumarea unei responsabilităţi: eşti independent, tu strici, tu repari, tu decizi cum îţi organizezi timpul, viaţa şi locul unde trăieşti. Chit că stai în chirie sau în casa ta, tot trebuie să decizi cum te organizezi. Iar locuind cu mama şi cu tata nu poţi face asta, pentru că ei deja au rutina lor, obiceiurile şi tradiţiile. Când va fi vremea, îţi vei forma propriile-ţi tabieturi care pot să le includă pe cele de acum. Sigur sunt lucruri pe care ai vrea să le faci acum, dar nu poţi pentru că părinţii nu rezonează cu tine în acele privinţe.
Cunosc oameni care în continuare stau cu părinţii, la 35+ de ani. Şi cu greu şi-au găsit iubiţi/iubite sau relaţia cu părinţii e tensionată. Pentru că lipsa intimităţii, lipsa asumării responsabilităţii (a locui singur sau cu cineva în chirie e o responsabilitate) reprezintă piedici fizice, dar mai ales psihice. Iar oamenii de care vorbesc îşi doresc tare mult familii, dar le e prea frică să plece de lângă confortul dat de mama care face tot în casă şi tata care ia deciziile. Că sunt şi oameni care sunt şantajaţi emoţional de părinţi să nu plece de acasă, e altă discuţie şi una deloc plăcută.
Plus că locuind prea mult cu părinţii ajungi să le împărtăşeşti frustrările şi ideile. Şi zău că-i păcat să vezi lucrurile prin prisma părinţilor. Sigur, până la urmă totul se rezumă la decizia personală a fiecăruia, de cât de mult îşi doreşte independenţa şi cât de deschisă e relaţia cu părinţii.
p.s: nu ştiu de ce credeam că eşti mai în vârstă decât mine. Now I feel … old!
Care cumperi un rinichi, imi mai trebuie 8.000 de euro sa-mi iau si eu casa. Mica, dar a mea
Alex, moftul e statul cu parintii. Ok, e nasol in Ro ca nu ai sprijinul statului ca’n UK sa poti sa te muti cand pleci la facultate si ca nu ai atatea optiuni de facultati bune prin tara. Nu e nici ca’n State, unde daca mergi la facultate inseamna ca ai tai au cateva milioane de dolari sau au pus bani intr’un cont dinainte sa te nasti tu ca sa poti studia dupa liceu. DAR. Atata timp cat facultatile sunt pline de studenti din provincie, inseamna ca se poate. Efortul financiar e mare, e mai mare decat daca ai fi stat acasa, dar nu e imposibil pentru Romania. Si daca o pot face moldovenii si oltenii din orase uitate de lume in care n’ai ce lucra, o pot face si bucurestenii cu parinti cu salarii decente.
Pe blogul asta critici foarte mult lipsa de responsabilitate a oamenilor. Cand te desparti de parinti, incepi sa devii responsabil. E altceva sa’ti faci singur de mancare, sa’ti platesti toate facturile, sa fii tot timpul constient de cat de mult consumi (in comparatie cu ce produci, care de multe ori e nimic), sa’ti speli vasele si rufele si sa faci curat prin casa. E altceva sa nu fie acasa nimeni cu care ai o legatura sentimentala pre-stabilita. Cand pleci de acasa faci un pas foarte important in dezvoltarea ta ca om. E incomod. E dificil, mult mai dificil decat statul cu parintii. Dar asa te formezi, asa devii responsabil.
Eu am avut un noroc imens ca am putut sa plec din tara, doar din salariile parintilor nu as fi putut. Dar daca ramaneam in Romania, nu as fi ramas in niciun caz in Bucuresti, chiar daca aveam posibilitatea. M’as fi dus la Cluj.
Ca sa’ti dau un exemplu: daca as fi stat cu parintii, nu as fi acceptat niciodata sa spal vase si wc-uri intr’un restaurant (si sa nu crezi ca doar pentru ca au o Regina, cacatul britanicilor nu pute). Dar n’am mai rezistat sa le tot cer parintilor bani pentru mancare buna, cand puteam sa mananc mai ieftin mancare fara gust, sa le cer bani ca voiam sa ies la film sau la o bere samd. Cand nu mai stai cu parintii dependenta financiara devine mult mai evidenta, pentru ca este singura ramasa. Si atunci devii constient ca trebuie sa muncesti, sa faci ceva ca sa poti sa fii cu adevarat independent, sa depinzi numai de tine.
O ultima chestie: dupa ani de stat singur sunt sanse mai mari ca persoana de care te indragostesti si cu care sa vrei sa traiesti sa reprezinte ceva mai mult decat un inlocuitor pentru maica’ta. Iar asta nu poate fi decat un lucru sanatos.
Foarte bine punctat! Mai ales la partea cu constientizarea cu adevarat a lucrurilor pe care le consumi, in raport cu bugetul disponibil. Inveti sa dramuiesti si sa iti dai seama exact, ce anume constituie moft, de care te poti lipsi. Si da, ultima dependenta si cea de mai evidenta e cea financiara. Dar si cand o depasesti, pe o scara de la 1 la 10, care e nivelul de satisfactie? 17? 🙂
@Myke: reiau ce-am zis intr-un comentariu de mai sus. Luam cazul ipotetic al unui tanar iesit de pe bancile facultatii. Si-a gasit job in domeniul in care a studiat, castiga vreo 500 de euro pe luna. Chiria e 200 de euro (o garsoniera). 100 de euro utilitati. Inca vreo 150 de euro mancarea si alte cheltuieli (fara restaurante, iesiri etc.). Cu ce ramai? Daca ajung si astia. Mai bagi vreo 200 de lei pentru iesiri, un teatru, un film etc.
Nu mai bine cheltuiesti 250-300 de euro si pui de-o parte?
Sigur, e foarte simplu sa spui ca vei gasi un job mai bun, dar daca ar fi nevoie doar de ambitie, ar avea sute de mii de oameni cate 5000 de euro pe luna.
Vad ca n’am fost clar: eu nu zic iesit de pe bancile facultatii. Zic iesit din liceu, ca’n afara si ca provincialii. Pe puncte, ca’i mai simplu, chiar daca mai putin poetic:
1. Ai terminat liceul, ai zborat de acasa. Banii vin tot de la parinti, plus eventual un job aiurea, pentru un 400-500 de RON. Nu inseamna ca daca faci ceva cat esti student aia o sa faci toata viata.
2. Daca deja ai trei ani de cand ai zburat de la parinti si le toci banii de la distanta o sa vezi ca accepti mai usor niste joburi carora altfel le’ai da cu piciorul. Ai facut o facultate si nu’ti gasesti nimic altceva in afara de servit cartofi la Mc? Nasol, da’ asta’i viata. Poti sa le toci in continuare banii parintilor sau poti sa iti castigi tu un venit in timp ce incerci sa ajungi la un job mai bun. Daca ajungi sa te complaci in situatia aia, iarasi, nasol, da’ crede’ma ca nu o sa’ti placa. Daca ti’a placut ce ai facut in facultate si asta iti doresti sa faci in viata, Mc-ul o sa fie un cosmar de care o sa vrei sa scapi. Iar asta e o motivatie mult mai puternica decat visatul frumos, in fiecare seara, din patul facut de maica’ta la jobul vietii.
3. Dupa ce ai terminat facultatea, daca ti’ai gasit un job si tot iti este greu, aia 250 de euro pe care tu vrei sa’i pui de o parte ii poti lua de la parinti ca sa acoperi din cazare si din ce o mai fi. Ca oricum daca stateai acasa tot ii cheltuiau pe tine. Da’ nu o sa vrei 250 de euro ca nu o sa’ti mai trebuiasca un smartphone nou, o sa vrei mai putin, cat iti trebuie sa supravietuiesti si sa poti sa’i dai inainte cu aplicatiile pentru jobul visat.
4. Sa pui bani de-o parte pentru vacante, un telefon mai bun, revizie la masina(!!! sa ai masina in primul rand!), sa ai bani de iesit in oras… toate astea sunt mofturi, Alex, nu mutatul de acasa. Da, ar fi mai bine sa poti pune de’o parte bani pentru asa ceva, dar nu ar fi corect. Corect ar fi ca parintii tai, ajunsi la o varsta, sa poata sa’si cheltuiasca cum vor banii munciti cand au putut sa munceasca. Incepand cu 16 ani ai capacitatea sa muncesti, fizic si intelectual. Nu ti se pare nedrept sa te odihnesti tu si sa’ti fortezi parintii, care au muncit atatia ani?
5. Sa ai in Romania un salariu de 500 de euro e mai mult decat decent. Sa ai salariul asta la 23 de ani e excelent. Sa stabilesti standardul la 5000 de euro e deja putin obscen. Ma rog, sa iti doresti sa castigi si chiar sa castigi atat e minunat, dar sa crezi ca asta e ce’ti trebuie ca sa fii independent mi se pare exagerat.
6. E misto sa locuiesti singur, e foarte nasol sa imparti o camera cu altcineva, da’ un apartament poti sa’l imparti cu altcineva pana aproape de 30 de ani fara niciun fel de grija.
Cum am zis: e dificil si e nasol, da’ asa te formezi, asa devii responsabil si asa ajungi sa faci ceva. Viata presupune efort, munca – fizic sau intelectual, de cele mai multe ori ambele. Altfel, risti sa ramai pentru toata viata baiatul lui mama, sa traiesti prin altii si pentru altii. Ca’ti vine si tie randul, cand o sa ai grija de parintii batrani si bolnavi si de copiii tai. Si o sa’ti fie foarte greu sa muncesti pentru altii, mai ales cand brusc tre sa faci un efort mult mai mare decat tot ce ai facut pana atunci. (orice efort o sa para mare avand in vedere ca pana atunci a fost minim).
@Myke Again, nu vorbim aceeasi limba. Nu zic ca e normal sa te culci pe o ureche. Intre a munci mult irosing cativa ani bani pe chirie doar ca sa te simti independent si a munci mult bucurandu-te de un confort mai mare, aleg a doua varianta.
Eu am 24 de ani si 7 luni aproape si inca stau cu parintii! Cu mentiunea ca imi platesc partea din cheltuieli! Cand o sa ma casatoresc o sa plec de acasa; pana atunci nu vad ce motiv as avea! Ah-sa dau 200 euro chirie si sa imbogatesc pe cineva?! Nu mersi-prefer sa pun 200 de euro in fiecare luna la banca!
P.S. Ia intreaba femeile cand au plecat de acasa-o sa afli ca au plecat cand s-au maritat si au plecat la casa sotului!
Eu sunt una din „femeile” mentionate de tine mai sus; am 28 de ani si de 10 ani am plecat de acasa. Muncesc de 8, primul meu salariu a fost 100 de euro. Am tras tare si mi-am cumparat masina si casa – sunt propriul meu stapan si administrator, am carat singura mobila pe scari si am mancat lapte cu cereale in zilele cand n-aveam timp sau nu mai aveam bani sa-mi fac de mancare. N-am plecat la „casa sotului” pentru ca ultimul barbat cu care am iesit in oras avea 33 de ani, statea cu parintii si nu stia pe unde se pune dero in masina de spalat. Ah, si cand l-am intrebat ce facem daca eu o sa vreau sa raman peste noapte la el in seara aceea, mi-a zis: „E perfect, ne face mama cafeaua de dimineata!”. Nu generalizez, iti dau doar un exemplu. Si te rog sa nu generalizezi nici tu.
@Roxana: la 33 de ani e cam nasol. Noi vorbim de varste mai mici, am plecat de la „ai 25 de ani si stai cu parintii”. Pentru multi asta inseamna ca abia au iesit de pe bancile facultatii si sunt la primele joburi. Sigur, e fezabil sa traiesti singur, dar – pentru moment – daca exista o alternativa mai usoara, nu vad de ce nu poata fi luata in calcul.
am 33 de ani. la 14 am plecat de acasa (un satuc pe la 30 km de bucuresti) ca sa fac un liceu mai acatarii si nu unul agricol. asa am ajuns in capitala. am facut si facultatea tot acolo, am cautat si am gasit de lucru tot acolo. ce era sa fac acasa? am stiut f clar ca daca nu invat un pic de carte ma mananca cainii (stiu ca e cacofonie nu va mai osteniti), pt ca la muncile campului (da stiu ca era una acceptata, am ales totusi s-o evit) nu ma prea inghesuiam.
nu e vorba ca am venit in bucuresti sa reusesc sau mai stiu eu ce, am venit ca era cel mai apropiat oras. daca puteam alege as fi ales clujul. dupa facultate am facut un master acolo. pai era diferenta de la cer la pamant intre scoala alora si aia din buc! in defavoarea noastra!
in primul rand ca nu exista doar bucurestiul ca loc unde oamenii merg la facultate/serviciu. in al doilea rand poti sa gasesti 1000 de motive si argumente pentru care tu si altii ca tine sa stati linistiti si impacati ca nu e nici o problema sa locuiti cu parintii de la o anumita varsta…dar tot penibil e. sunt convins ca si adeptii misa iti insira fara numar motive pentru care ei beau urina. asta nu ii transforma in oameni cu obiceiuri normale.
Bagati bine la cap asta: succesul in cadrul familiilor este ciclic. Asta inseamna ca daca o generatie a dus-o prost, copiii lor vor fi motivati sa reuseasca in viata(si de obicei reusesc), apoi urmeaza o generatie care se rateaza din cauza bunastarii de acasa si a faptului ca nu trebuie sa se zbata pentru nimic. Din cauza conditiei modeste pe care au dobandit-o in viata, copiii lor vor fi motivati sa reuseasca in viata si ciclul se reia.
Daca ai fost crescut intr-o stare de bine, binisor, acasa n-o sa ai niciodata motivatie sa-ti depasesti conditia. Nevoile, provocarile si suferintele nasc succesele si progresul.
@Razvan: nu sunt de acord. Ce inseamna binisor? Ca n-ai crescut cu foamea-n gat? Depinde cum privesti. Sunt putini cei care pornesc din nimic si ajung la un nivel de trai ridicat. Cei mai multi cu greu reusesc sa se puna pe picoare. In schimb, daca ai sprijinul familiei si pornesti de la un anumit nivel (o casa, o masina etc.), vei avea timp sa te preocupi de chestiuni mai putin materiale. Unii aleg sa se distreze, altii sa invete, sa se dezvolte profesional si personal. Stiu multi tineri care provin din familii cu bani si care s-au folosit de asta ca sa studieze in strainatate (si au muncit pe branci ca sa ajunga acolo, cu burse). Unii s-au intors si au joburi foarte bine platite, altii au ramas acolo.
Te-ai angajat, ai 2 posibilitati:
1) Mai stai pe la babaci si economisesti 2-5 ani bani de apartament. In functie de salariu, poti economisi chiar si jumatate din valoare. Daca viitorul sot/sotie a facut ceva similar, ai sanse mari sa faci o rata pentru casa pe mai putin de 10 ani.
2) Pleci in secunda numarul 2 in chirie si economisesti mai putin, asteptand sa se linisteasca preturile.
3) Pleci in secunda numarul 2 in apartamentul pt care ai facut rata 30 de ani, mai faci rata si pentru masina si apoi te plangi ca viata e grea si ca fara rata nu faci nimic pe lumea asta.
Ca un provincial de 30+ care le-a luat pe toate la rand in ultimii 13-14 ani: camin Regie, garsoniera cu prietena, garsoniera singur, apartament cu prietena, apartament in complex rezidential cu nevasta, acuma din nou chirie in garsoniera singur, crede-ma ca merita sa locuiesti departe de parinti si cat mai pe picioarele tale. Spui ca nu-ti place sa speli vasele si chilotzii, fair enough, dar crede-ma ca oricat ar parea de trivial cand ajungi sa-sti speli singuri baia, sa-ti bagi pe maini manusile alea galben de plastic si sa freci la Cif, ei bine ajungi sa vezi altfel viatza, s-o apreciezi intr-un mod in care discutziile fara rost cu prietenii la fel de „intretinuti” ca si tine la o terasa in Centrul Vechi sau sexul sportiv cu vreo bruneta fada intalnita cine stie pe unde nu se pot apropia nici pe departe.
Altfel, acea Anne Marrie mi-aduce aminte de acest sketch al lui Louis CK: https://www.youtube.com/watch?v=BnDH-RXCptY
Mihai: nu stiu de ce aveti preconceptiile astea. Daca stai cu parintii nu inseamna ca nu faci nimic in casa 🙂 Ci doar ca indatoririle se impart. Da, faci mai putin, dar eu n-am nicio problema sa raman singur. Ai mei pleaca in concedii de cate 3 saptamani si in perioadele respective as muri de foame sau m-as ingropa in mizerie daca nu m-as descurca singur.
Singura problema reala e cea legata de intimitate, dar e un compromis pe care il faci ca sa nu te zbati mai mult pentru supravietuire.
Ai grija cum folosesti cuvantul „provinciali” il faci sa sune ca un atac la aprox 18 milioane de oameni ce nu s-au nascut in perimetrul bucurestean, deci practic tu esti in minoritate si ignorant.
La 13 ani m-am mutat in garsoniera unde sunt si acum. Parintii au stat cu mine doar 13 ani. De spalat spala masina, de mancare face firma de catering, curatenie face firma de curatenie, de calcat calca femeia de la calcatorie si asa mai departe. Toate acestea duc la o suma mica, lunara. Poate unora li se pare deplasat insa mai mult as fi cheltuit daca le faceam eu1
Dincolo de bani si alte acareturi…e fain sa stai cu parintii 🙂 Ai tot ce vrei sub nasul tau, nu duci grija de nimic…dar tu stii ce misto e sa stai fara ei? Altfel apreciezi mancarea cand e in cantitate limitata (sau gatita de tine), altfel pastrezi curatenia, te aranjezi cu banii cum vrea inimioara ta si faci…tot ce vrei tu!
Mutatul in garsoniera nu e singura optiune. Poti sta in gazda, in apartament cu niste prieteni/colegi, in camin…sunt o gramada de variante ieftine 🙂
PS: Sunt din provincie, dar mi-a placut cum ne-ai caracterizat :))
Motolady, tu care din cele doo autoare ale blogului esti?
Sa impartasesc si eu din experienta mea: sunt din Bucuresti, am vrut sa plec de la mama de-acasa cum m-am casatorit, pentru ca nu am avut niciodata camera mea (eram mai multi frati). Ei bine, tocmai pentru ca sunt din Bucuresti tot nu am avut niciodata o camera numai a mea. M-am casatorit si am stat in garsoniera. Apoi am reusit sa ne mutam la doua camere, dar tot atunci a venit si copilul. Deci tot nu am avut numai o camera a mea. Si am in familie verisori din provincie care sunt stabiliti in Bucuresti si au de la 3 camere in sus. Au fost mai bine ajutati de parinti decat au putut-o face ai mei din Bucuresti.
Din pacate nu din comoditate dar este un adevar, cei din Bucuresti au acest singur avantaj de a putea sta cu parintii. Noua nu ne trimit parintii sufertase de mancare, singurul avantaj e ca ii poti vedea mai des.
Este insa super sa poti sta in casa ta, sa nu-ti vezi parintii toata ziua…
@pinkish, sunt Andreea. De ce?
Andreea, de curiozitate 🙂
[…] de acord si cu argumentele lui Alex. E alegerea lui de bucurestean, matematic […]
Tu esti unul dintre cei norocosi, cei care s-au nascut intr-un oras mare unde cu putina minte si scoala poti sa-ti faci o cariera. Din pacate sunt multi tineri straluciti care sunt nevoiti sa plece din orasele natale tocmai pentru ca acolo singura lor sansa e salariul minim pe economie, plus minus ceva.
Te intreb, daca te-ai fi nascut intr-un orasel „mort”, la un moment dat nu ai fi tras de tine sa platesti rata unui apartament in locul chiriei ? Nu singur, cu fratele, cu prietena …
Realy? Si ce o sa faci cand ai tai no sa mai fie…..de exmplu la 40, fara femeie, cu responsabilitati pe cap, de care te-ai scuzat pana la varsta respectiva? Grow up!
Totul se rezuma la bani, in cele mai multe cazuri. Uite, la 26 de ani eu ma incadrez in categoria celor putin mai norocosi, privilegiati – ceva de genul, nu vreau sa se inteleaga altceva, ca m-as lauda – care au apartament/spatiu mostenit de la bunici.
Ei, problema e alta decat sa-ti iei inima in dinti. In unele cazuri e nevoie de renovari majore, in toate privintele, inclusiv de mobilier, in conditiile in care un apartament a stat nelocuit de cativa ani, igrasie, fara incalzire(a/k/a rebransare ori centrala de apartament), tevi deteriorate, tapet umflat samd.
…In cel main bun caz, te muti, daca nu-s probleme majore, dar dupa cheltuielile lunare nu mai ai putere de cumparare ca sa mai faci ceva…
Din punct de vedere logistic(amenajari, tevi, santier, mobilier masiv ce sta sa cada; felul in care scapi de ea si felul in care o inlocuiesti, transportul aferent, costul efectiv) e un cosmar, si cand faci un calcul – pentru un cost estimativ – curg apele pe tine, cu un salariu de 1000-1200 pe luna, in cazuri fericite, la 800 e jale.
Ce–i drept e suparator, ca eu unul nu prea mai am stare :p Vreau neaparat sa ma mut cat mai curand. Sa vad si eu un film cu femeia la casa mea, sa mancam ceva acasa, ca te saturi sa tot bati drumul, la un moment dat…chestii de genu, ca viata e scurta rau.
E totusi un avantaj ENORM, ca daca stai sa te gandesti la un credit pe care sa-l tot platesti timp de vreo 30 ani, iti sta parul maciuca…
Eu acuma am dat de post-ul asta. Inteleg partea financiara dar vad ca nu spui nimic de diferenta intre generatii.
Mi-e foarte drag sa merg la ai mei in vacante, dar de obicei dragostea dureaza 3 zile dupa care simt cum ma umplu de nervi si imi amintesc cum de la 16 ani visez sa plec de-acasa. Ai mei nu sunt pisalogi, nici severi, dar e ceva care dupa prea mult de stat impreuna nu se potriveste. Mi-as dori sa ma intorc in orasul de bastina, chiar fac planuri in directia asta, dar toate economiile din lume nu m-ar convinge sa locuiesc cu ai mei.
Acuma fiecare cu limitele lui 🙂
La fel, ca Mihaela (ultimul post), numai acuma am dat de articolul tau si ma bucur ca te-am descoperit pentru ca imi place ce scrii si cum scrii insa permite-mi sa-ti spun ca gresesti. Si te inteleg si de ce gresesti pentru ca esti in postura in care esti, era si normal.
Nu o sa poti intelege pe astia care comentam aici, care au plecat de un an, de 5, de 10 de acasa de langa parinti, mai devreme sau mai tarziu pana cand nu o sa fii si tu in situatia asta (indiferent de modul cum au plecat, de ce si unde anume au „migrat”). Si nu ma intelege gresit, nu o zic intr-un mod persiflator sau ca sa ma dau grozava in fata ta, departe sa-mi fie gandul.
Insa chestiile astea nu le poti intelege pana nu esti in situatia respectiva. Eu am vrut sa plec, imi doream sa plec. Pentru ca asa am fost eu intotdeauna, mai descurcareata, mai independenta si nici nu se punea problema (desi existau cateva facultati bune in Baia Mare – acuma apartin Clujului – la care sa aplic) sa raman acasa sa fac facultate si sa stau tot cu tata in casa. Si asa ca m-am dus la Cluj unde era mai aproape pentru ca sora-mea avea apartament acolo deci aveam unde sta. Hmm, dar guess what, surpriza: n-am stat cu sora-mea in apartamentul ala, i-am lasat ei intimitatea cu prietenul de atunci. M-am mutat in chirie cu patru fete, unde ne-am certat, ne-am impacat, ne-am despartit si ne-am mutat fiecare la locul ei. Si tot asa pe perioada anilor mei de studentie am schimbat diferite apartamente si locatii. A fost interesant privind in urma. Am venit de acasa unde am avut tot confortul din lume si a trebui sa invat cum sa folosesc atat mijlocul de transport in comun (desi aveam masina, nu vroiam sa cheltuiesc banii care mii trimitea tata decat pe motorina drum cluj-bm si inapoi ca de restul ma rasfatam eu putintel :D), am invatat sa gatesc, sa fiu mai ordonata si cate si mai cate.
In 2011 am decis sa ma intorc in Baia Mare din diferite motive. Gandul la Cluj tot exista si posibil ca-n viitor sa ma reintorc definitiv dar atunci asa a fost situatia. Ei bine, de fiecare data cand ma intorceam fie pentru 3 zile acasa sau saptamani, ceva nu mai era ca lumea. Poate din cauza faptului ca eram obisnuita cu libertatea, sa ies la ce ora vreau si sa nu ma intrebe la cat vin si sa nu-si faca griji aiurea (nu e un om sever tatal meu dar e parinte in final, nu?), faptul ca poate aveam chef sa chem pe cineva la mine si asta nu puteam sa fac la mine acasa (nu mi-a placut niciodata ideea de a aduce un barbat la mine in casa, no way), faptul ca vroiam sa fumez linistita si sa-mi beau cafeaua fara sa se uite stramb la mine taica-meu… diferite diferite motive, de la cele mai puerile pana la cele mai importante. Chestii care le simti foarte acut, dupa ce te-ai obisnuit singur si esti pe cont propriu sau aproape de idealul de independenta, ca atunci cand vii inapoi sa nu te mai mulezi pe programul si dorintele/obiceiurile parintilor cu privire la traiul in comun.
Si uite asa, prin noroc (la mine), pentru ca taica-meu avea un spatiu comercial intr-un bloc, care nu mai reusea sa gaseasca chirias de 8 luni, m-am dus fain frumusel la el si i-am zis ca am nevoie de un loc al meu si ca m-as duce in chirie daca nu poate/nu vrea sa-mi dea mie spatiul ala sa traiesc in el. Si a fost de acord, cu mentiunea ca eu va trebui sa platesc toate cheltuilelile de rigoare. In prezent sunt angajata din 2011, nu castig extraordinar de mult dar cat am la varsta mea (aproape 25 ani – 2000 de lei), eu zic ca e bine si va fi si mai bine dupa cum am tras si am invatat ca sa ajung unde sunt. Stau singura, chiar daca nu in chirie dar imi platesc cheltuielie, imi fac singura de mancare, imi fac singura curat. E bine, e ok, e ca lumea. Da, evident ca am avut un avantaj prin faptul ca tata avea apartamentul ala, dar am tras si eu la cheltuieli si la mancare pana cand am reusit sa am grija de banii care ii am, care ii lucram, ca la inceput ii tocam pe fel de prostii. Cand vezi ca iti vin totalul utilitatilor de vreo 100 de euro si eu aveam salar de 1000 de lei, strangi putin din cur :)) si inveti sa te descurci.
Tu spui ca de ce sa dai banii aia pe chirie cand poti sa pui deoparte. Corect, nu zic nu. Daca si reusesti sa pui in mod constant deoparte, fara sa-i strici in stanga si-n dreapta si chiar te tii de treaba pentru ceea ce iti doresti cu adevarat, felicitari si tine-o tot asa. Dar din experienta mea si a multor exemple in jurul meu, putini cunosc care au stat cu parintii pana la 25-28-30-30+ si s-au desprins usor din casa parinteasca in propriul lor apartament. Cu cat stai mai mult acasa, cu atat mai mult intervine comoditatea si nu-ti vine sa pleci asa de usor. Pentru ca e fain sa-ti spele cineva hainele, e fain dupa o zi de lucru sa vii acasa si sa te astepte o supa calda. E fain daca esti bolnav sa vina mama cu medicamentele la pat, stiu …
Si nu stiu cum sa-ti spun, nu cunosc o femeie care sa spuna ca ii place sa se duca la prietenu-sau acasa si sa si-o traga acolo, cu parintii in cealalta camera. Una! Indiferent ca ai o mama care iti da intimitate sau nu. E ciudat! Si ma gandesc si din punctul de vedere al parintilor, ceea ce iarasi este ciudat, oricat de open-minded ar fi sau nu.
Iar referitor la articolul postat de Annemarie, a dat-o maxim cu bata-n balta. Pacat de intentiile bune de a evidentia un lucru si a dat-o pe cealalta parte :))
Un calcul strict al intretinerii locative, cat se poate, desgur, o departajare a cheltuielilor pe fiecare membru de familie si ..e absolutt ok sa locuiesti cu parintii. Si daca mami iti face o prajitura ca asa ii face placere este iar absolut ok..E cineva care crede ca nu??
INteresant. Acesti mega ‘maturi’ isi dau cu pumnul in piept ca ei sunt independenti ca nu locuiesc cu parintii, ei sunt responsabili, poftim. Responsabilitatea si independenta nu au nimic de-a face. In realitate motivul pentru care ati ales sa va despartiti de parinti este presiunea sociala si gura lumii. Nu va mai sparcaiti pe voi cu invective, romanii au un obicei prost de a manca cacat doar ca sa inchida gura lumii, sa para ce nu pot fi : isi cumpara masini cu care se deplaseaza o data pe luna, isi cumpara apartamente cu credit pe 50 de ani, dar e RESPONSABIL, e independet, nu sta cu parintii, e cineva.
Nu va mai cacati pe voi, cinste celor care locuiesc cu parintii ca sunt inteligenti si nu pleca urechea la gura lumii. Prostii, ca voi, merita sa patimeasca in continuare.