Eveniment ce a trecut neobservat în “societatea civilă” şi a fost superficial menţionat în presa din România: pe noua platformă de bloguri “Adevărul” apare un articol în care efectele Holocaustului din România sunt minimalizate (Şi evreii greşesc, nu-i aşa? de Mihai Tociu).

După câteva zile, articolul respectiv este şters (doar de pe site, Google cache încă îl păstrează) şi apare pe Adevărul.ro o “precizare”. Se fac trimiteri către o lege, autorul îşi exprimă regretul faţă de o astfel de măsura, viaţa îşi urmează cursul firesc.

Legea respectivă zice aşa:

6. Articolul 6 va avea următorul cuprins:

„Art. 6. – Negarea în public a holocaustului ori a efectelor acestuia constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea unor drepturi.“

Adaug şi printscreen către respectivul articol, ca să ştim despre ce vorbim.

Dacă acest articol neagă sau nu efectele holocaustului nu e de competenţa mea să stabilesc. E o perioadă tristă a omenirii pe care n-am fost pasionat să o studiez.

Ceea ce vreau să punctez e viteza cu care comunitatea evreiască a taxat acest text.

În decadenta presă românească se scriu cele mai oribile lucruri despre tot felul de oameni vii sau morţi. Se publică fotografii cu animale sfâşiate, cu oameni ucişi, se filmează la înmormântări, la nunţi, şi s-ar fi făcut poze chiar şi la crematoriu – acum ceva timp, dacă ar fi fost posibil.

Doar că nu prea îi pasă nimănui. Câţiva se mai arată revoltaţi la vreun articol care defăimează ţiganii, alţii le iau apărarea câinilor comunitari, dar nimeni nu reuşeşte să producă ceva efecte demne de luat în seamă. Şi în respectivul context apare acest episod, în care articolul dispare instant, iar autorul e mustrat.

Dacă aş vrea să fac trafic, aş zice că e discriminare pozitivă. Dar cred că mi-ar plăcea să existe astfel de reacţii cu rezultate şi din partea societăţii civile. Poate că unii autori s-ar gândi de două ori înainte să publice ceva, luând în calcul posibile reacţii puternice de dezaprobare.

Atenţie! Nu vorbim de vreun fel de cenzură, nu e cazul. Nu de una controlată de un organism, ci de o auto-cenzură a bunului simţ în presa românească.