Apropo de sistemul de învăţământ care e total defect şi de victimele lui, mi-am adus aminte de un curs din anul I de facultate. Profa a făcut o scurtă pauză de la predarea materiei şi ne-a întrebat de ce şi cu ce aşteptări am venit la secţia respectivă (Comunicare şi Relaţii Publice, Litere, Unibuc). Mulţi au răspuns că încă nu ştiu ce vor să facă în viaţă, dar că li s-a părut interesantă secţia şi că au ales-o fără să ştie cât de mult li se potriveşte.

Mie nu mi-a venit să cred. Erau o grămadă de oameni care au vrut „să încerce”, să vadă dacă „li se potriveşte”. Au rezultat zeci de absolvenţi care lucrează în domenii total diferite de comunicare, oameni cărora nu le-au folosit la nimic cunoştinţele acumulate în facultate. Dar şi-au permis să-şi piardă câţiva ani din viaţă, „de test”. Cei mai mulţi dintre ei s-au prins pe la jumătate că n-au nicio treabă cu domeniul, dar au continuat ca să-şi ia o diplomă.

Pe mine mă sperie oamenii ăştia care se aruncă cu capul înainte la plesneală. Nu că aş fi fost mai breaz,  însă am ştiut mereu exact ce vreau să fac. Acel „ceva” s-a schimbat de vreo 3 ori în anii de facultate, dar măcar era în aceeaşi zonă.

Iar acel „Mi se potriveşte?” din facultate se transformă câţiva ani mai târziu în „Oare îmi permit să plătesc maşina asta?„.

12 comentarii. Leave new

  • Ce povestești tu acolo se întâmplă la toate facultățile de stat. Nu cred că poți să-i ceri unui copil de 18 ani să știe ce vrea să facă în viață, mai ales dacă părinții nu au terminat o facultate, sa-l îndurme într-o anumită direcție. (de liceu nu are rost să discutăm).

    Răspunde
  • Hmm, de ani buni deplang in discutiile cu prietenii lipsa unei preocupari din partea Scolii pentru indrumarea vocationala a elevilor. Iar daca Scoala n-are cap sau resurse pentru asta, nu stiu ce scuza isi mai pot gasi parintii.
    La una din Universitatile din US care nu e pe vreo harta a educatiei de top – University of Arkansas, unde am nimerit pentru vreun an de zile – studentii aveau cateva discutii pe semestru cu profesori specializati in consiliere vocationala. Si totul parea atat de usor!

    Răspunde
  • @Zola: la 18 ani nu esti copil, ci esti adult. Cel putin legal. Faci inchisoare, votezi, ai drepturi depline in fata legii. Pana la varsta aia stii cam care sunt principalele meserii pe lumea asta, ai idee despre ce-ti place si ce nu-ti place. Poti lua o decizie, chiar daca in timp se dovedeste a fi proasta.

    @Robert Antonescu: Nici cazul in care parintii impun anumite directii copiilor nu mi se pare mai fericit. La noi in general se cade in extrema cealalta.

    Răspunde
  • Pai nu la impus directii ma gandeam, ci la dat copilul sa faca diverse activitati, ca sa aiba de unde alege. La un „parenting” profesionist ma gandeam, daca vrei. 🙂

    Răspunde
  • Cam asa functioneaza sistemul. Multi nu stiu fiindca nici nu au consiliere din timpul liceului ori li se pare atragator numele.
    Probabil cei ce stiu ce vor sa faca vor alege o facultate foarte buna, poate chiar in strainatate 🙂

    Răspunde
    • Razvan: cred ca suntem o natie care plange prea mult pe seama sistemului. Ok, e gresit, dar asta inseamna ca trebuie sa ne descurcam.

    • De acord. Trebuie sa ne adaptam si sa gasim cele mai potrivite solutii pentru noi. Acum sunt ingrozitor de multe oferte si oportunitati, pentru PR si derivatele ei, de voluntariat si internship-uri.
      Trebuie doar ca cauti.

  • @hoinaru – total de acord cu tine; oficial nu mai ești copil, dar probabil în 90% din cazuri încă stai cu părinții și nu ai lucrat pentru bani o oră din viața ta. Iar chestia asta se întinde până la 20-22 de ani când ajungi pe piața muncii. Nu sistemul este de vină, ci părinții.

    Răspunde
  • @Zola: nu vad ce legatura are faptul ca nu ai lucrat niciodata. E vorba de o meserie care te atrage, sau macar un domeniu, asta trebuie sa stii. Macar in linii mari. De-a lungul celor 12 ani de scolarizare iti dai seama daca ai mai degraba aptitudini umaniste sau te descurci mai bine la materiile profilului real. In clasa a 9-a faci o alegere definitorie pentru urmatorii ani. Eu am ales filo pentru ca matematica nu era deloc prietena mea si pentru ca mergeam constant la olimpiadele de limba romana.

    In niciun sistem din lumea asta n-o sa ai 2-3 ani la dispozitie pentru a incerca toate meseriile posibile.

    Răspunde
  • Eu am stiut mereu ce am vrut sa fac, da’ nu ai zice asta dupa traseul pe care l’am urmat. Sau dupa ce vreau sa fac acum (mate-info>politica>filozofie>drept-postuniversitar). Sistemul are insa un mare merit in cazul meu, pentru ca am fugit cat de tare (si departe) am putut de mizeria aia numita ‘invatamant’ in Romania.

    E sinistru sa faci 14 materii total aiurea in liceu (18 in primii doi ani chiar). E oribil sa nu poti sa faci altceva, e groaznic sa fii impins la 18 ani sa decizi ce facultate vrei sa faci, sa fii considerat un ciudat si un lenes daca ceri timp sa gandesti. Ca sa nu mai vorbesc de etichetarea constanta ca ‘prost’ sau ‘destept’, mai mult la intamplare decat pe merit, cauzata de rezultate la niste teste unde calitatea esentiala este ‘cat de calculator poti sa fii’, i.e. cat de multa procesare mecanica (fara sens, fara intelegere) poti face.

    Ceea ce nu a inteles niciunul dintre reformatorii lui peste este ca realitatea e formata din indivizi, nu din legi. Legile se fac pentru binele indivizilor, nu invers. Da’ o reforma care sa tina cont de oameni si nu de hartii e mult mai greu de facut si dureaza prea mult pentru un minister care’si schimba omul principal mai ceva ca Steaua antrenorii acum 2 ani. Si mult mai greu de implementat intr’o tara unde notiunile ‘colectiv’ si ‘societate’ au o intelegere primitiva.

    Răspunde
  • Astia de 18 ani sunt prosti ca noaptea, ca sa nu mai zic de fete…jale taticule…..nu le mai zic curve, ca s subintelege….deci cum crezi tu ca stiu ce vor niste tampiti ca astia ?! Si sistemul ii ajuta sa se tampeasca….

    Răspunde
  • E cazul ideal cand stii de pe bancile liceului ce vrei sa faci mai departe, dupa facultate. Am avut ocazia sa intalnesc multi tineri care nu erau hotarati ince directie vor sa o ia. Si, sunt multi. E un noroc pentru cei care ‘stiu ce vor’. NU e tocmai ok, insa cand vi dintr-o familie decenta, dar unde te-au marcat anumite comportamente si membrii, si ai ramas influentat, fara sa iti dai seama, e mai greu sa stii ce vrei. Multi stiu ce vor, dar nu stiu ca pentru un vis trebuie sa lupti, uneori crancen de mult, si uneori in conditii absurde.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Meniu