În gimnaziu am avut o profesoară foarte mişto la fizică. Doamna Stănescu nu numai că ne făcea să învăţăm cu drag fizică, dar reuşea să ne convingă să rămânem mai mult la şcoală. Când eram prin clasa a 6-a a înfiinţat un cerc de fizică care se ţinea de două ori pe săptămână, după ore şi la care rămâneau uneori vreo 30-40 de elevi. Ce-i drept, unii băieţi de la alte clase rămâneau ca să se bage în seamă cu fetele noastre frumoase şi olimpice (uneori şi eu tot de-asta rămâneam, recunosc).
Am făcut tot felul de concursuri în perioada aia, am luat şi menţiune la olimpiada pe Municipiu. Până în clasa a 8-a, când s-a hotărât că orele acelea se pot „investi” mai bine în meditaţii la matematică, fizica a reprezentat materia principală. Făceam teme suplimentare, experimente de tot felul în laboratorul de fizică, sute de probleme. Primeam tot felul de recompense pentru fiecare mică performanţă, media era în general 10 cu felicitări, lucrurile mergeau ca pe roate şi totul se învârtea în jurul fizicii. O singură dată am uitat să învăţ la o lucrare şi m-am trezit cu un 8. Şi pentru că mai aveam un 9, nu-mi mai ieşea media.
Aşa că doamna profesoară, pentru că nu voia să mă descurajeze în pasiunea mea pentru fizică, m-a chemat la şcoală cu un „proiect special”. Nu mai ştiu care a fost brieful, cred că eram pe la lecţia cu forţa de frecare. Cert e că mai aveam nevoie de o notă de 10 ca să pot avea media 10. Şi marele proiect pe care l-am dus (şi la care am lucrat vreo 2 zile) se poate observa mai jos.
Practic, am luat un camion de jucărie, am scos ventilatorul de pe o şapcă pe care o câştigasem la SAB în 2000, la un concurs Evenimentul Zilei, am găsit o metodă să pun ventilatorul pe camion şi aia a fost. Maşina folosea forţa de frecare pentru a se deplasa. Trebuie să spun în apărarea mea că aveam doar 12-13 ani.
A fost un mare hit. Profa m-a felicitat, colegii erau şi ei impresionaţi (mai puţin ăia cu care concuram pentru premii şi care ar fi preferat să nu-mi iasă media), nota de 10 a fost o simplă formalitate. 12 ani am trăit împăcat cu mine însumi, ba chiar destul de fericit pentru că am reuşit acest mic proiect.
Asta până ieri, când am descoperit proiectele înscrise în „Chain Reaction” – concursul de ştiinţe pentru elevii de liceu organizat de BASF România. E drept că aici e vorba de liceeni, dar şi proiectele sunt de 100 de ori mai complexe! În competiţie sunt înscrise 25 de licee din 11 oraşe, iar unele proiecte sunt foarte, foarte bune. Toate îmbină reacţii chimice şi fizice într-o înlănţuire de cel puţin 10 procese, 3 dintre acestea fiind neapărat chimice. E clar că n-aş avea în veci nicio şansă, cu chimia nu m-am înţeles niciodată bine. Ştiu să recunosc un pahar berzelius şi cam atât.
Dar puştii ăştia s-au băgat la tot felul de reacţii chimice. Favoriţii mei sunt Chainreaction Moisil, care au pregătit şi un final mişto pentru experiment. Mă aşteptam mai mult şi de la Sf. Sava, poate data viitoare.
Întreaga competiţie se desfăşoară pe ChemGeneration.com, platforma educaţională a celor de la BASF. Poate mai ştiţi de anul trecut jocul FUTURE CITY, un alt proiect din cadrul aceleiaşi platforme.
Puteţi să votaţi proiectele favorite până pe 2 iunie, adică duminică. Aruncaţi un ochi, copiii ăştia chiar merită!
