Prima poveste pe care vreau să v-o spun în seara asta e despre un puşti care mereu şi-a dorit să fie în rândul lumii. Şi care de cele mai multe ori a fost, spre propria lui satisfacţie şi, pe alocuri, spre disperarea părinţilor, care încercau să apeleze la logica elementară a puştiului şi să-l convingă că uneori nu e bine să fii în rând cu lumea. Dar puţinele momente în care n-a reuşit să fie în rândul lumii au lăsat urme adânci şi amintiri neplăcute.

Una dintre amintirile astea e legată de fotografiile pentru ziua mamei. Puştiul trecuse prin toate etapele de la grădiniţă cu felicitarea desenată, felicitarea pictată şi felicitarea decupată pentru 8 martie. Iar la şcoală venise momentul fotografiei în uniformă de şcoler, cu zâmbet larg şi penarul alături. Eh, puştiul a ratat dintr-un motiv oarecare celebra fotografie pe care au făcut-o aproape toţi copiii în şcoala primară şi a regretat ani la rând. Ba chiar a încercat să facă altfel de poze, mai puţin oficiale, pe care să le dăruiască mamei. Dar a rămas golul ăla. 

Vreo 20 de ani mai târziu, cei de la Paul România au vrut să îndrepte lucrurile şi au organizat o şedinţă foto aproape de ziua de 8 martie. Pentru unii un remake, pentru alţii o reparaţie morală. Ce-a ieşit vedeţi mai jos 🙂

paul_8martie

A doua poveste e şi mai veche, tot cu un puşti de şcoală primară, care locuia într-un sat de prin Oltenia imediat după cel de-al doilea Război Mondial. Puştiul mergea în fiecare an la culesul viei, împreună cu colegii lui de şcoală şi cu copii din alte părţi, pe Domeniile Sâmbureşti, care aparţinuseră Brătienilor şi trecuseră în proprietatea statului. Se culegeau hectare întregi, era vie “cât vezi cu ochii”.

Noaptea se dormea în şopron, fiecare pe unde putea, şi se pleca acasă abia după ce toată recolta era culeasă. Muncă multă şi tot atâtea amintiri strânse după lăsarea serii pentru sutele de copii care veneau din toate satele de prin imprejurimi pentru a ajuta la cules. Aşa erau vremurile atunci.

Puştiul e bunicul meu şi am aflat povestea întâmplător, la un pahar cu vin. Am dat-o pe Facebook, iar cei de la Sâmbureşti mi-au trimis un mic cadou ca pentru o cunoştinţă veche 🙂 Aş fi vrut să găsesc şi poze de la momentul respectiv, dar n-am avut noroc, aşa că mă mulţumesc doar cu poveştile.