stroe_prbeta

Săptămâna trecută a avut loc la Timişoara a 4-a ediţie PRbeta. Mult mai mulţi speakeri, două paneluri în paralel pentru o jumătate de zi, plus workshopuri multe şi diverse în ziua 2. A fost altfel, cu alt loc de desfăşurare, altă atmosferă, alte probleme abordate. În acelaşi timp au fost şi alte aşteptări de la publicul timişorean. Dar tranziţia asta spre următorul nivel a ieşit bine, şi am văzut pentru prima oară în 4 ediţii (ok, 3 ediţii, că am lipsit în 2011) că n-a mai fost un eveniment organizat în aproape 2 oameni.

S-a simţit că e o echipă în spate, iar Cristina şi Oltea au putut să îşi mai tragă sufletul, n-au mai alergat să rezolve fiecare problemă apărută. Evident, au fost şi chestii care n-au mers perfect, vremea din Timişoara le-a dat mari bătăi de cap, dar am văzut o mulţime de oameni care au plecat entuziasmaţi. Asta spre deosebire de conferinţele de la Bucureşti unde lumea vine să bifeze încă o zi de networking.

Excelent panelul despre comunicarea culturală, cuplul de la Plai, tandemul de la Ideo Ideis, fetele de la Sziget şi Cristian Hordilă au zis fiecare nişte poveşti foarte mişto.

O altă descoperire a fost Mihnea Gheorghiu de la Publicis, care a ţinut în mână sala vreo oră cu tips and tricks din advertising. Asta în timp ce într-o sală paralelă discutau despre monitorizare reprezentanţii a două din cele mai importante tooluri din România: ZeList şi MediaIQ.

Mai multe detalii despre ce s-a vorbit în conferinţă găsiţi la Richie.

Cât despre workshopuri, pot să vă spun că al meu a ieşit bine, am vorbit despre pasiunea mea pentru ecler (şi am legat-o de social media, evident), m-am axat pe vânzări şi am reuşit să mă trezesc la 7 dimineaţa! Cred că trebuia să încep cu asta 😀

Alte chestii despre PRbeta mai găsiţi şi pe pagina de Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Meniu