prbeta_2016

Nu ştiu exact cum s-a întâmplat asta, dar au trecut 4 ani de la prima mea conferinţă PRbeta. Ţin minte că am fost cu maşina cu Răzvan şi Anne şi am ascultat de vreo 453 de ori „Vara nu dorm”. Abia apăruse, nu era hit pe vremea aia. Următorul an am ajuns să vorbesc atât la conferinţă, cât şi la workshop şi ţin minte că eram prea adormit ca să mai am emoţii. N-a fost aşa rău, motiv pentru care m-au chemat şi anul următor. Apoi şi la workshopurile cu studenţi şi, spre surprinderea mea, am avut ce să le spun. Când eşti mai mult concentrat pe taskurile de zi cu zi nu prea mai ai timp să te dai doi paşi în spate şi să vezi ce chestii mişto faci pe parcursul unui an. 

Iar PRbeta îmi dă fix această ocazie, să mă detaşez puţin şi să-mi dau seama că a mai trecut un an şi iar am studii de caz mişto pe care să le prezint în workshop. E al 4-lea an cu o prezentare total diferită (care încă nu e gata, recunosc), cu branduri noi şi campanii ce au avut rezultate foarte bune. O să vorbim şi anul acesta despre comunicarea online, cum o vedem noi, la Superior Media şi ce facem cu prezenţa în social media. Nu ştiu sigur dacă mai sunt locuri la workshopul meu, dar puteţi să încercaţi, o să vorbim despre cum poţi să faci comunicare pentru domeniile dificile şi cele super aglomerate, cum identifici diferenţiatorii şi cum te foloseşti de reţelele de socializare.

A şasea ediţie a conferinţei PRbeta are loc pe 11 şi 12 mai şi vorbeşte despre PReviziuni. Abia aştept să văd care vor fi concluziile, mai ales în panelul de comunicare culturală. Lista completă de speakeri e aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Meniu