UEFA

20 iunie 2000. România joacă contra Angliei la Euro şi Alan Shearer, legenda lui Newcastle, se pregăteşte să bată un penalty. Englezul marchează şi pe mine mă apucă panica: dacă ne bat şi nu ne calificăm? Marcase Chivu pentru 1-0, dar golul lui nu mi-l mai amintesc. După câteva minute dă şi Michael Owen gol. E minutul 45 şi englezii intră la pauză cu gândul la sferturi. Nu mai ştiu cum a egalat Dorinel, dar încă simt tensiunea din ultimele minute şi penalty-ul obţinut de Moldovan. I-am bătut şi ne-am dus noi mai departe în locul lor. A fost prima dată când am ţipat prin casă, ba chiar am ieşit şi pe balcon. Oricum era isterie generală în cartier. Să laşi acasă Anglia şi Germania se întâmplă o dată la câteva zeci de ani.

Au trecut multe turnee finale de atunci, însă acum chiar simt că avem o şansă mare să trecem de grupe şi să ajungem prin sferturi. Nu ştiu dacă tricolorii ne vor da motive să ieşim iar la Universitate, dar tare mi-ar plăcea să mă bucur alături de mii de oameni în Piaţă. Până la Euro 2016 mai sunt 10 zile aşa că începe numărătoarea inversă. Creşte tensiunea, începe lumea să facă provizii de bere şi chipsuri.

Până pe 10 iunie nu putem să facem mare lucru, aşa că n-ar fi rău să ne încălzim cu nişte încurajări. Cum ar veni, să trimitem nişte good karma către echipa naţională şi Nea Puiu.

Pentru asta cei de la Orange au un concurs. Pun la bătaie 3 kituri de suporter Orange ce conţin şapcă, minge oficială EURO, cană şi pix pentru cele mai mişto încurajări audio/video adresate echipei naţionale.

Adică tot ce trebuie să faceţi e să vă înregistraţi audio sau video în timp ce încurajaţi România. Urcaţi clipul pe Youtube/Vimeo sau pe unde ştiţi voi şi puneţi linkul aici. Dacă nu vă descurcaţi cu tehnica, puteţi să înregistraţi cu telefonul şi să-mi trimiteţi pe mail la alex@hoinaru.ro. Un “Hai România!” bine plasat la vremea lui poate să vă aducă un kit mişto de tot. Ţin minte că era sărbătoare naţională la bloc când venea cineva cu o minge originală a vreunui turneu final. Mă rog, s-a întâmplat o singură dată ca să fiu sincer :)) Dar am stors tot ce se putea din mingea aia.

Concursul se încheie pe 10 iunie, când o să deschideţi televizoarele şi conectaţi telefoanele pe hashtagurile #OrangeSponsorsYou şi #OrangeRomania. Vor transmite de la faţa locului Chinezu şi Cristi Şuţu. Câştigătorii se stabilesc prin Random.org, ca să fie şanse egale. Concursuri au şi Adrian Georgescu, Toma Nicolau, Andrei Cismaru & Ovidiu ”Ovvy” Pătrașcu.

Hai că se poate!

UPDATE: Înscrierile au venit pe mail şi pe Facebook, revin foarte curând cu detalii privind câştigătorii şi link la ce-am primit.