pexels-photo-109047

Trăim într-o bulă care ne aprobă. Slabi, graşi, gay, sportivi, intelectuali, haioşi sau deprimaţi, pentru toţi se găseşte o mână de likeuri care să ne arate apreciere. Aşa funcţionează comunitatea pe care am format-o în jurul nostru. Mereu sunt pe fază 10-20-50 de oameni care să dea like la ce-am spus, fie că e un citat motivaţional, display public de afecţiune, o poveste cu tâlc din autobuz sau un strigăt de furie la adresa unor nedreptăţi.

Foarte rar se întâmplă ca cineva să ne contrazică, aşa că ne simţim tot mai deranjaţi de cei care îşi permit să facă una ca asta. Chit că ne sunt prieteni (măcar) pe Facebook, alegem să le respingem ideile şi să-i etichetăm la repezeală.

Orice glumiţă s-a transformat în “trolling”, în fiecare om care ne contrazice se ascunde un “hater”. Pare că am uitat sensul de bază pentru ambele cuvinte.

De fapt, am ajuns să folosim termenii ăştia doi ca să ne liniştim singuri. Punem eticheta şi gata, problema e dincolo. Dacă ăla e “hater” sau “troll” înseamnă că eu am dreptate şi lui n-am ce să-i fac, aşa că o să-l las în pace şi o să-mi văd de treabă. Autoconservare? S-ar putea spune şi aşa. Dar cred că mai degrabă e o formă de auto-izolare faţă de toate părerile care nu ne convin.

Pe termen lung chestia asta poate îngreuna extrem de mult dialogul social. În loc să interacţionăm cu oameni care cred în idei diferite de ale noastre ne vom grăbi să-i etichetăm şi să închidem orice formă de dialog. Şi dacă ne supără rău, o să-i scoatem şi din lista de pe Facebook, să nu ne mai deranjeze altă dată cu haterelile lor.