in Casual stuff

kit_electrovalva

Zilele trecute eram în vizită prin cel mai frumos cartier bucureştean (Primăve Cotro Militari) şi am stat de vorbă cu tipul de la Engie (GDF Suez) care a făcut verificarea la apartamentul părinţilor mei. Şi din una în alta omul îmi spune să mă pregătesc, pentru că urmează să mă viziteze colegii lui cu aceeaşi problemă. I-am explicat că sunt sărac şi n-am centrală, iar el mi-a explicat că n-are nicio legătură.

Se pare că există o lege încă din 2009 care prevede ca locuinţele cu geamuri groase sau geamuri termopan să aibă o astfel de electrovalvă, dar nimeni nu prea şi-a bătut capul cu asta. După Colectiv se pare că ISU a realizat că are de muncă şi a dat nişte dispoziţii în acest sens.

Din câte mi-a spus domnul respectiv, până la 1 ianuarie 2018 toate apartamentele vor avea nevoie de acea electrovalvă. Astea sunt dispoziţiile pe care le-au primit ei. Anul ăsta e pentru verificarea apartamentelor cu centrală, din 2017 vor urma informări de tot felul. Pentru cei care nu au contract individual cu furnizorul de gaze probabil că se va discuta la nivel de asociaţie. Deci fiţi pregătiţi pentru o cheltuială în plus.

La Emag un kit cu senzor şi electrovalvă e cam 100 de lei, în timp ce firmele care fac astfel de verificări vând şi cu 300 de lei kitul. Plus vreo 200 de lei montajul.

Deşi nu sunt sigur că se va pune în aplicare totul aşa cum e plănuit, ar fi bine să vă interesaţi care e situaţia. Până la urmă e un echipament extrem de util, care sesizează pierderile de gaz şi blochează ţeava. În felul ăsta se reduc riscurile unei explozii.

8 comentarii. Leave new

  • In blocul unde stau eu a venit notificarea acum vreo 3 luni si la cam o sapt dupa aceea au inceput sa le monteze. Nu mi-a cerut nimeni nici un ban, nici pentru montare, nici pentru aparatul in sine. Just sayin’ . A trebuit totusi sa mai cumpar eu un prelungitor pentru ca echipamentul respectiv avea cablul de alimentare cam scurt.

    Răspunde
    • Sigur nu le-au pus la întreţinere? Din câte am înţeles contractul se face cu Asociaţia de Proprietari dacă e un singur contoar.

    • As fi observat daca imi venea intretinerea cu ~100lei mai mult ca de obicei. Doar daca nu s-au hotarat cumva sa puna ceva gen 5 lei/luna timp de x luni 🙂

    • Ştii că există un fond de reparaţii/rulment tocmai ca să nu-ţi pună 100 de lei într-o singură lună, da? 🙂

    • 🙂 un punct valid si logic, but in my defense, mai toata viata am stat la casa, regulile sunt putin diferite si nici nu m-am gandit la fondul de reparatii cand am comentat mai sus 🙂

  • partikip!

    Răspunde
  • Taci şi bagă lemne că vine ursu şi vă mănâncă!

    Răspunde
  • M-am invatat sa nu mai cred in lucrurule care devin obligatorii peste ‘nspe ani. Daca nu ma obliga acum, atunci nu e inca obligatoriu. Asa a fost si cu asigurarea la casa si peste jumatate din romani nu au asigurare la casa (si nu ii pedepseste nimeni) si asa au mai fost multe alte „obligatii” 🙂

    Eu sunt ceva mai reticienta cand vine vorba de platit ceva care ma ajuta mai putin sau deloc.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Meniu