Probabil una dintre ştirile de săptămâna asta e legată de influenceriţa Kylie Jenner (ceva soră vitregă cu surorile Kardashian) care s-a plâns că Snapchat e naşpa şi că nu-l mai foloseşte.

Acţiunile Snapchat au scăzut cu câteva procente, iar cineva deştept (şi cu interese în zona de influenceri, aş putea adăuga, dacă aş fi puţin paranoic) a făcut conexiunea între cele două lucruri.

“Vai! Un influencer a zis de rău de o companie, apoi acţiunile companiei au scăzut cu 6%! IATĂ puterea influencerilor!”

Titlurile din România au fost şi mai simpatice, că avem şi noi mulţi influenceri, şi e bine să ştie lumea puterea Lor: “Cum a pierdut Snapchat 1,3 miliarde de dolari după un singur tweet“. 

So much wow!

Presa din SUA a dat-o pe titlu cu clickbait, apoi în articol au recunoscut că nu se ştie dacă e vreo legătură directă între cele două evenimente.

Nu sunt expert pe bursă, dar urmăresc ştirile legate de social media, aşa că pot să pun în context lucrurile. Hai să vedem cum au stat acţiunile Snap în ultima lună.

Vedeţi urcarea aceea spectaculoasă de pe 6 februarie? Atunci au anunţat rezultatele financiare pe Q4. Care s-au dovedit a fi mult mai bune decât se aştepta oricine. Vă reamintesc că Snap(chat) e într-o criză de idei groaznică de ceva timp, după ce Instagram Stories i-a depăşit anul trecut şi toată lumea a preluat tipul lor de conţinut. Aşa că rezultatele din Q4 au fost o mare surpriză.

Anul trecut Snap s-a listat la bursă, puteţi citi mai multe despre asta în Digital Recap 2018.

Înainte de asta, acţiunile Snap au mai avut o scădere pe la începutul lui ianuarie, când au apărut ştiri legate de numărul mare de reviewuri negative pe care le primeşte aplicaţia. Vorbim de 83% din reviewuri cu 1 şi 2 stele în mai multe ţări importante. Plus că au fost multe tweeturi în care oamenii ziceau că vor dezinstala aplicaţia.

S-a mers până în punctul în care oamenii au făcut o petiţie care a strâns 1,2 milioane de semnături. Numele: Remove the new Snapchat Update.

Ce-a zis CEO-ul Evan Spiegel? “Nu prea ne pasă de petiţia voastră“. Asta a fost pe 15 februarie. Ce-au făcut acţiunile Snap? Au scăzut. Şi continuă să scadă. Pentru că investitorii consideră că e riscant să-ţi superi userii.

Deci problema nu e că a zis un influencer ceva nasol despre Snap, ci faptul că userii din lumea întreagă sunt nemulţumiţi de design. Cât timp rezultatele financiare şi numărul de useri sunt pe creştere, acţiunile vor creşte. Însă în condiţiile în care Snapchat nu reuşeşte să inventeze ceva cool, vor avea probleme mari de tot pe termen lung. De-aia au şi băgat noul design, sperând să atragă utilizatori noi.

Dacă n-aţi descărcat încă Digital Recap 2018, vă recomand să o faceţi, e o bună lectură de weekend pentru orice pasionat de digital.

Later Edit: Se pare că lucrurile sunt chiar mai clare de atât. În perioada asta a apărut şi un raport legat de riscurile la care se supune compania. Un fel de analiză SWOT, din care n-au reieşit lucruri foarte bune.