in Televiziune

ProTV Plus e o idee bună implementată la mişto

În sfârşit a avut cineva inspiraţia să înceapă procedura de închidere a Voyo.ro. N-au făcut-o până la capăt, pentru că e greu să iei decizii de genul ăsta fără 1 milion de aprobări, dar e un pas înainte. Eu tot sper să realizeze cineva că Voyo e inutil în contextul pieţei de azi.

Săptămâna trecută s-a relansat ProTVplus.ro, un site pe care puteţi vedea gratuit ce se dă live pe ProTV şi puteţi vedea înregistrări ale emisiunilor din ultima săptămână. Asta cel puţin pe hârtie. În practică, s-au pus doar nişte clipuri scurte din fiecare emisiune şi toate încep cu o reclamă enervantă la Adidas în care vorbeşte Caroline Wozniaki. Şi mai sunt nişte episoade din Daria, iubirea mea, însă nu sunt nici de la început, nici de la final, ci câteva zeci începând cu episodul 90. De ce? Nobody knows, nobody cares.

Emisiunile actuale care ar merita urmărite nu sunt acolo. În schimb, sunt La Măruţă, Mă însoară mama şi Vorbeşte lumea. De parcă publicul de mămici, gospodine şi pensionare nu ar avea timp suficient să le vadă live şi ar trebui să se uite la înregistrări.

Pentru că sunt bine dispus după victoria lui Liverpool, vin şi cu câteva sfaturi gratuite. Dacă aş lucra la divizia de content digital a Pro-ului am face curat prin arhive şi aş lua de acolo chestii cu adevărat valoroase cu care să ocup spaţiu pe servere. Revelioanele lui Călinescu. Te uiţi şi câştigi (câteva emisiuni, nu toate, cât să îţi aminteşti cum era). Preţul corect. Roata norocului. Am întâlnit şi români fericiţi. Aş pune toată arhiva cu pastilele Chestiunea Zilei. Ştiu că există pe VHS, le-am urmărit acum vreo 10 ani şi m-am prăpădit de râs la unele faze. Cele mai bune emisiuni Chestiunea Zilei (au fost de-a lungul anilor nişte interviuri excelente luate de Călinescu).

Astea sunt chestii la care ar vrea să se uite lumea, nu Măruţă şi Ştirile ProTV de acum 2 săptămâni. Ba chiar aş fi dispus să plătesc pentru astfel de conţinut.

Bonus: o înregistrare de la revelionul 1999-2000.

11 comentarii. Leave new

  • ai timp să urmărești chestiunile zilei?

    Răspunde
  • pro tv se descurca bine si fara sfaturile tale pretioase, cea mai profitabila divizie a CME.

    Răspunde
  • din pacate folosesti termeni pe care nu-i stapanesti, pro tv e un post digital indiferent ce sens acceptat al acesui cuvant ai vrut sa folosesti. „pe digital” n-are sens in acest context. poate ai vrut sa spui „pe online”, dar si aici pro tv sta bine.

    Răspunde
  • sta bine furând tot ce prinde. conținut gratis=profit.

    Răspunde
  • „Al acesui cuvant”.

    🙂 Hai să-ţi explic o chestie: atunci când vrei să faci pe deşteptul e important să scrii corect.

    Stă foarte bine ProTV, da. Tot conţinutul video e atât de fragmentat de reclame încât nu poate fi consumat, unele siteuri sunt praf, o bună parte din aplicaţii sunt inutile. Dar da, „pe online” sau „pe digital” tot prost se mişcă. Ok, nu sunt la nivelul Antena Group (care sunt jenanţi de multe ori), dar nu sunt la nivelul la care ar trebui.

    Răspunde
  • E un pic imposibl. Am vrut sa facem asta prin 2009. gandeste-te doar la cel mai tare site de cooking… 🙂 emisiunile sunt pe casete vhs, cel mai probabil depozitate prin Buftea. Ar dura ceva digitizarea, mai ales ca se face 1:1.

    Răspunde
  • hai sa-ti explic o chestie: nu e important sa scri corect

    Răspunde
  • Radoi Liliana
    mai 13, 2018 1:04 pm

    Nu am sunet pe protv plus,!!

    Răspunde
  • Apropo ai aceste casete video vhs cu vacanta mare:
    vol.1 Laboratorul și Inchizitia,
    vol.3 Mușchetarii și Nemții,
    Garcea 1,
    Garcea3,
    vol.4 Star trek Revoluția de la 1848,
    vol.5 Mafia Sultanul,
    vol.7 Mos Crăciun Cu oltenii in familie,
    vol.8 1907 Xena,
    vol.10 Robin hood Nikita,
    vol.11 Romeo și julieta Alba ca zăpadă,
    vol.12 Șatra Spitalul de urgență?
    N.B.nu se găsesc pe youtube sau pe net
    Le caut de multă vreme

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Meniu