Demo-ul FIFA 19 s-a lansat săptămâna trecută, între timp am apucat să joc câteva meciuri şi am reuşit să-mi formez o părere. Pe scurt, mi se pare că jocul este puţin mai realist decât ediţia precedentă. Probabil un 5-10%, nu mai mult. Dacă ar fi să ne exprimăm în limbaj universal, aş zice că e “o idee” mai realist. Driblezi mai aproape de realitate, ratezi mult mai mult, cam ca în realitate. Aici e discutabil, cred că în fiecare an am impresia asta când apare demo-ul, apoi învăţ traseele şi modurile “clasice” în care se poate marca la acea ediţie.

Din punct de vedere al gameplay-ului sunt diverse modificări, dar o să le menţionez doar pe cele care mi-au atras atenţia:
1. Harta cu jucătorii (pentru cei care o folosesc) e mai uşor de urmărit, o echipă are cercuri, alta are triunghiuri, o schimbare bine venită

2. Pe partea de tactică se pot face extrem de multe customizări. Mai exact, acum sunt 5 moduri de a-ţi aranja tactica, care pot fi customizate diferit. Dacă înainte aveai Balanced – Attacking, Ultra Attacking, All out attack şi Defensive, Ultra Defensive şi Park the bus, acum s-a renunţat la 2 variante, în schimb poţi să-ţi pregăteşti dinainte mutările. De exemplu, la Ultra Attacking poţi să trimiţi 3 oameni în careu şi să rămâi în doar 2 fundaşi sau orice îţi mai trece prin cap în disperare de cauză.

3. Devierile vor avea o importanţă mai mare, la fel ca în viaţa reală, ceea ce e un plus în spectaculozitatea jocului.

De asemenea, anul ăsta se întoarce Champions League în joc, au fost cumpărate drepturile, cred că după vreo 15 ani de pauză (poate mai mult?). Anul ăsta a fost încheiat şi un parteneriat cu La Liga, vor fi 16 stadioane noi din Spania şi vreo 200 de jucători care până acum nu fuseseră scanaţi (adică toţi în afară de cei de la Barca, Real şi Atletico). Am auzit zvonuri şi despre un parteneriat similar pentru campionatul Italiei, dar n-am văzut confirmarea oficială. Dacă sunteţi curioşi cum se face scanarea feţelor jucătorilor şi de ce durează atât de mult tot procesul, puteţi vedea un clip aici.

Per total cred că FIFA 19 va fi puţin enervant până mă obişnuiesc cu noul gameplay, însă sunt convins că poate fi o ediţie extrem de reuşită. În orice caz, abia îl aştept, Liverpool are o echipă trăznet în acest sezon. Tot ce sper e ca în curând să se treacă la un abonament anual şi să putem face update chiar la începutul lui septembrie cu toate echipele, modificările de gameplay şi alte updates, fără să fie efectiv câte o versiune pe an. Eventual să se schimbe versiunea cu totul la 5 sau 10 ani, iar între timp să se bage doar patchuri, chiar dacă preţul ar rămâne acelaşi pe an.