Ministrul Teodorovici a mai zis o gogomănie. Pe scurt, că ar trebui să se limiteze dreptul de muncă pentru românii care lucrează în Diaspora. 

“Eu am ridicat problema asta și la nivelul colegilor mei, miniștrii de finanțe din cadrul Uniunii Europene. Poate e mai restrictivă sau de altă natură această măsură, dar asta este. Trebuie să învățăm la nivel european că, cu cât o zonă devine mai săracă, alta devine mai bogată, dar undeva lucrurile se rup. Trebuie să fie cu adevărat acea coeziune socială, nu încarci și întărești partea de Vest și lași restul de Europă din fel de fel de condiții, în afară” via Hotnews

Aşa că românii n-ar trebui să aibă permis de muncă în acelaşi loc mai mult de 5 ani. Eventual să mai fie obligaţi să stea şi pe acasă o vreme, ce atâta muncă şi prosperitate în afară?

Problema e că cei care s-au oripilat şi care înţeleg cu adevărat ce presupune asta nu prea contează pentru PSD. Nu sunt în targetul acelor mesaje. 

Păi Gigel de la ţară, care are WC în fundul curţii şi care nici nu prea are chef de muncă (dacă avea, era de mult plecat), cu cine credeţi că votează? Nu credeţi că ar vrea să afle că de fapt situaţia asta a ţării nu e cauzată de el? N-ar vrea el să afle că de fapt ăia care au plecat în afară sunt vinovaţi că nu e şi România o ţară bogată? Sau vărul lui orăşean, Georgel, care e angajat pe un post călduţ la stat, duce o viaţă mai bună, dar tot e nemulţumit că nu sunt medici la spitalul judeţean de la el din oraş? El pe cine să dea vina?

Lasă, Gigele, că nu e vina ta, capitaliştii ăia nenorociţi din Vest sunt vinovaţi. Dacă românii noştri rămâneau aici, curgeau laptele şi mierea pentru toţi. Încă 5-6 milioane de români ar fi plătit taxe, din care măream salariile la stat, ajutoarele sociale, era bine! Dar lor le-a trebuit să muncească prin străini. Duşmanul de clasă în această guvernare neo-comunistă oferită de PSD nu mai este burghezul, ci căpşunarul. S-a adaptat şi discursul ăsta la globalizare.