in Casual stuff

Farmacia Tei s-a dus, trăiască Farmacia la preţ mic Tei!

Asta e aşa, un fel de „Regele a murit! Trăiască Regele!”

S-a mutat Farmacia Tei din spaţiul de pe Bulevardul Tei. Au închiriat un spaţiu mai mare, în incinta Carrefourului de pe Barbu Văcărescu (fostul Billa). N-am ajuns încă acolo, însă presupun că e acelaşi model ca în Plaza România, Sun Plaza şi restul locurilor în care s-au mai orientat în ultimii ani. Adică spaţii mari, în care poţi organiza adevărate supermarketuri de medicamente şi produse pentru copii şi în care oamenii pot parca civilizat.

Dacă n-aţi auzit încă de Farmacia Tei, nu vă faceţi griji, o să auziţi în curând. Au ieşit deja din Bucureşti cu o farmacie la Constanţa şi probabil că se vor mai extinde şi în alte zone ale ţării. Ce mi se pare fascinant e că business-ul are 26 de ani şi abia de vreo 7-8 a explodat.

Însă nu despre asta voiam să vorbesc. Ci de cum s-a prins cineva de oportunitate şi a trântit în fostul spaţiu tot o farmacie. E un lanţ nou, numit „Farmacia la preţ mic”, care îşi face reclamă pe Facebook cu „se deschide în curând Farmacia la preţ mic Tei”. Prima oară am crezut că e vorba de un rebranding al Farmaciei Tei, dar nu e cazul.

Sunt convins că mulţi oameni nici nu vor sesiza diferenţa, mai ales că spaţiul n-a fost gol pentru mult timp. E farmacie? E. Are preţuri mici? Are. E pe Bulevardul Tei, la aceeaşi adresă? Sigur că da.

Cel mai amuzant e că hashtagul pe care îl folosesc pe Facebook este #FLPM. Unele lucruri pur şi simplu n-ar trebui prescurtate.

Later Edit: am înțeles că FLPM este parte din lanțul Catena, iar patronii de acolo ar fi cumpărat clădirea de pe Bulevardul Tei 31 cu totul ca să scoată Farmacia Tei de acolo. Mare război și pe piața asta!

13 comentarii. Leave new

  • Cred că Farmacia Tei a fost mereu populară. În ultimii 7-8 ani această popularitate a ajuns să fie sesizată inclusiv de noi pentru că social media face și asta. Anterior era populară în rândul celor ce aveau nevoie de ea și atât.

    FLPM nu cred că va păcăli pe nimeni cu brandingul și mutarea în același sediu. Vestea că Tei s-a mutat s-a răspândit rapid în rândul cumpărătorilor, nu cred că mai ia cineva țeapă.

    Răspunde
  • Din pacate, farmacia Tei are o politica de neinteles. Nu vinde online anumite produse care se dau la liber, deci nu necesita reteta. De exemplu nu am putut cumpara online Fasconal.

    Răspunde
  • Dap, am vazut si eu asta si chiar la fel ma gandeam: multi nu vor sesiza diferenta, sau o vor sesiza prea tarziu.
    Si… cand o vor sesiza, tot vina lu’ Farmacia Tei va fi… numa’ zic! 😛

    Răspunde
  • Corect.

    Răspunde
  • Farmacia la preț mic este tot a celor de la catena.

    Răspunde
  • M-am grăbit cu comentariul. Am văzut ca ai scris asta în ultimul paragraf.

    Răspunde
  • Legislatia din Romania ( nu “politica farmaciei” ) nu permite sa se achizitioneze medicamente OTC (over the counter) de genul Nurofen, Fasconal, Triferment, Solpadeina etc. De ce? Este simplu, nu sunt cosmetice si nici suplimente alimentare. Iar romanii sunt “consumatori” de pastile.

    Răspunde
  • Farmacia la preț mic este beladona rebrenduită;au urcat prea mult prețurile,au pierdut clienți și au fost nevoiți să păcălească lumea sub altă formă.

    Răspunde
  • Pe viitor trebuie analizate /comparate preturile asa zis mici de la Farmacia Tei cu cele afisate de alte farmacii. Am fost aseara la noul sediu din Carrefour Floreasca. Am cumparat un medicament produs de Biofarm cu 13 lei /20 capsule. In luna noiembrie 2018, pentru acelasi produs, aceeasi cantitate, am platit putin peste 7 lei la Farmacia Tei din Mall.
    Asadar, investitia trebuie recuperata… cat se poate de repede. Chiar sunt dezamagita….

    Răspunde
  • Capitanul esti informat gresit 😆

    Răspunde
  • culmea e ca aceasta farmacie are aceleasi preturi ca si la Farm Tei 🙂
    si ca locatii vad ca urmareste FArm tei…in dristor si tei

    Răspunde
  • @@@Madalina,este posibil sa fiu informat gresit;vin si va intreb:pe ce va bazati cand faceti aceasta afirmatie?aveti argumente?oricine poate face o afirmatie,mai greu este argumentarea ei…
    In legatura cu preturile produselor:la Farmacia Tei sunt cele mai mici;argument:am cumparat de la nenumarate farmacii,am comparat preturile;nu se compara;cand se va putea achizitiona online si produse mai complexe,sa vedeti disperare la celelalte:sunt peste 10 lanturi de farmacii la nivelul capitalei;mai sunt si celelalte ce nu sunt lanturi dar care sunt la fel de scumpe
    Din partea mea sa se duca pe copca.

    Răspunde
  • A,si inca ceva:am si lucrat acolo,nu cu foarte mult timp in urma(2019)

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog introdu o adresă email validă.

Meniu