Am fost recent la Mamizza, o pizzerie italiană deschisă recent pe strada Tunari, aproape de intersecţia cu Ştefan cel Mare. În bula mea online s-a vorbit aşa mult în termeni laudativi despre Mamizza, încât m-am dus acolo cu nişte aşteptări destul de mari.

Am prins loc fără rezervare într-o sâmbătă seară, ceea ce m-a surprins puţin. Pe urmă am aflat că nici nu fac rezervări. Programul e unul ciudat pentru România: e deschis între 12:00 şi 15:30, apoi iau o pauză până la 18:30 şi închid la 23:00. În afară e ceva frecvent, mai ales în Italia şi Spania, ţin minte că la Roma abia am găsit un restaurant deschis la 16:00, era deţinut de nişte asiatici.

Mamizza e într-o clădire nouă de birouri, la parter, şi are un design modern, cu bucătăria şi cuptorul la vedere. Asta mi-a plăcut, iar vibe-ul pe care ţi-l dă locul e foarte bun.

Meniul include câteva aperitive, pizza, paste, salate şi deserturi. Pizza e împărţită în două categorii: neo-napoletane şi clasice. Cele clasice sunt nişte reţete normale (margherita, capricciosa, salame), însă cea mai mare varietate e la cele neo-napoletane, care sunt tot felul de reţete experimentale. De la pizza cu guacamole, salsa de trufe, fior de latte, piure de dovleac sau reducţie de portocale. 

Eu am ales o pizza salame, cea din imaginea de mai sus. N-aveam chef de experimente, plus că voiam să-mi dau seama dacă pizza asta chiar livrează gustul ăla italienesc pe care îl găseşti destul de rar în România. Şi aproape că livrează, e clar una dintre cele mai “italieneşti” pizza pe care le-am gustat în afara Italiei. Însă nu pot să spun că m-a dat pe spate, pur şi simplu a fost bună şi atât. Porţia a fost suficient de mare cât să mă satur, însă e de dimensiunile unei pizza mici de la orice delivery din Bucureşti. Prima oară când am văzut-o n-am fost foarte convins că o să-mi ajungă.

Am gustat şi dintr-o pizza Dolores, cu guacamole şi dovlecel, care avea un gust interesant, dar se simţea cam mult ceapa. După ce am gustat-o nu mi-a părut rău că am ales o pizza clasică.

Preţurile sunt destul de mari dacă e să le compari cu o pizzerie clasică. 32 de lei pizza Salame şi 40 de lei pizza Dolores, plus vreo 17-20 de lei pentru o băutură. Nu mai ştiu exact ce-am băut, dar chestia aia albă de mai sus (un smoothie de ceva, dacă nu mă înşel) era super.

Per total mi-a plăcut Mamizza, dar nu m-a dat pe spate, aşa că nu ştiu dacă aş reveni prea curând. Prefer să opresc la Treevi şi să iau câteva felii în drum spre casă dacă am chef de o pizza mai specială.