Vineri începe ediţia cu numărul 12 a Undercloud – Festivalul de teatru independent. Sunt 8 zile cu multe spectacole din care puteţi alege.

Cele mai multe se joacă la Clubul Ţăranului Român, la Sala Mare, dar mai sunt şi prin alte părţi. Biletele sunt disponibile aici.

Ce-aş vrea eu să văd, sper să şi ajung, nu doar să rămân cu intenţia:

Cataclisma – un one woman show al Andreei Gavriliu, cel mai nou spectacol al ei.

Viaţa la birou – un spectacol scris de Andreea Georgescu, cea care a lăsat la Bucureşti o agenţie de comunicare pentru a face standup comedy la New York şi, printre altele, a mai scris şi o parte din scenariul pentru serialul TripluSec.