Am văzut ştirea cu viteza medie a trenurilor din România şi mi-am adus aminte de o întâmplare din Berlin, de anul trecut.

Am aterizat într-o zi de sâmbătă, fix în acelaşi timp cu vizita lui Erdogan. Am luat trenul de la aeroport, la un moment dat s-a oprit într-o gară, s-a auzit ceva în germană şi mulţi oameni s-au dat jos. Ne-am trezit singuri în vagon şi trenul nu mai pleca. Până la urmă a băgat capul un tip cu o geacă cu logoul DB şi ne-a zis în engleză că e blocată linia şi că trebuie să luăm alt tren.

10 minute şi 3-4 trenuri mai târziu, mai erau doar câteva zeci de turişti dezorientaţi pe peron, Google Maps habar n-avea ce putem să facem, era cu roşu şi întârzieri pe toate variantele. Până la urmă am coborât din staţie şi am zis să ne încercăm norocul cu un autobuz care părea să meargă spre centru.

Coborâm, dăm de acelaşi tip care ne anunţase că trebuie să ne dăm jos din tren. Îl întrebăm de staţia de autobuz, ne spune că sunt slabe şanse să vină, că e o acţiune amplă a poliţiei în centru (aveam să aflăm ulterior de vizita lui Erdogan) şi că momentan e blocat tot transportul urban. Din vorbă în vorbă se oferă să ne ia cu taxiul, că îşi comandase el unul.

Pe drum, omul ne arată sediul DB (Deutsche Bahn – compania naţională de căi ferate), ne povesteşte că lucrurile astea nu se întâmplă aproape niciodată, noi îi spunem că e legendară precizia tuturor serviciilor din Germania, taximetristul îşi aminteşte că a fost la Constanţa la mare, prin anii ’70.

Ajungem la destinaţie şi îi întind omului 15 sau 20 de euro, nu mai ştiu exact cât arăta aparatul, îi mulţumesc etc. Iar el refuză, îşi cere scuze în numele companiei şi ne zice că măcar atâta lucru putea face pentru disconfortul pe care ni l-au creat.