in Politics

Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat noi cifre legate de înscrierile pentru votul prin corespondenţă şi lucrurile stau foarte prost. Vreo 14.000 de oameni înscrişi pentru votul prin corespondenţă şi tot cam atâţia pentru votul în secţii.

Mai sunt vreo 12 zile în care puteţi să vă înscrieţi pe www.votstrainatate.ro dacă sunteţi în Diaspora sau dacă veţi fi plecaţi din ţară în momentul alegerilor prezidenţiale (10 şi 24 noiembrie).

Din păcate, mi se pare că s-a promovat destul de puţin opţiunea asta şi există riscul ca guvernanţii să vină şi să spună acum „iată, toată lumea s-a plâns că nu poate vota Diaspora, însă oamenii nu vor de fapt să voteze”. Chestia asta îi va înfuria pe miile de români care au stat la nişte cozi uriaşe prin Paris, Londra şi alte mari oraşe europene. Toate acele nemulţumiri legate de votul din străinătate riscă să se întoarcă precum un bumerang împotriva celor care îi criticau pe reprezentanţii PSD şi ALDE. Nu m-ar mira să apară şi Meleşcanu şi să spună „Vedeţi, eu n-am greşit cu nimic!”.

Cred că ar fi important să se înscrie cât mai multă lume până la finalul termenului, însă o astfel de schimbare a procesului de vot durează. Românii nu sunt obişnuiţi să se înscrie online pentru vot, fie că e vorba de unul prin corespondenţă sau nu, ci mai degrabă se mobilizează pe moment, cu câteva zile înainte de alegeri pentru a merge în număr cât mai mare la ambasade sau consulate.

Ideal ar fi ca întreaga opoziţie, alături de Iohannis, să promoveze cât mai intens această opţiune, mai ales că au trecut vacanţele şi e o fereastră mică de timp până pe 11 septembrie. Însă mai mult de 100.000 de înscrişi pe fiecare listă nu cred că vor fi. Asta în condiţiile în care avem vreo 5-6 milioane de români în diaspora.

3 comentarii. Leave new

  • Sau poate că, în realitate, cam acesta este interesul real.

    Răspunde
  • Păi eu am încercat să mă înscriu și îmi cer ca obligatoriu un act pe care nu îl am (că nu există în țara în care sunt eu). Ergo, eu nu pot folosi site-ul respectiv. Și asta ca să nu mai zic că formatul lor de adresă e din-ala tipic românesc (strada, număr bloc, apartament etc), și nu se potrivește neapărat cu formatul meu de adresă, dar hai să zici că de partea aia am trecut cumva (cu speranța că poșta o să poată translata din formatul lor în al meu). Dar de actul ăla obligatoriu nu pot trece și pace. Chestie făcută cu picioarele, dar da, sigur pe noi o să se dea vina că nu suntem interesați (că ăia care au stat la coadă câte o zi întreagă au făcut-o pt că se plictiseau pe-acasă, nu de altceva).

    Răspunde
  • Borosteanu Cristian Stefan
    septembrie 2, 2019 11:34 pm

    Oamenii nu au incredere in Posta Romana. Si nu vor sa fie descoperiti de ANAF, in complicitate cu compania amintita inainate. O sa vezi ca diaspora se va mobiliza exemplar la alegeri!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog introdu o adresă email validă.

Meniu