A apărut zilele trecute un studiu mişto de la Starcom (parte din Leo Burnett Group) despre oamenii care merg la festivalurile din România. 

Ni se întâmplă foarte des să ne plângem că nu avem cifre şi statistici de pe piaţa din România, iar atunci când le avem, le cam lăsăm să treacă fără să le acordăm atenţie.

Tot infograficul este aici, însă eu l-am tăiat pe bucăţi pentru că mi se pare prea greu de citit pe o fâşie foarte lungă.

S-a dat şi un comunicat de presă, dar subliniez câteva idei care mi-au sărit mie în ochi:

  • există acest public “de festival”, confirmat prin suprapunerile participanţilor (mai mult de o treime din cei care merg la Untold merg şi la Neversea şi EC); oameni care nu merg neapărat pentru un artist, ci pentru atmosferă. N-aveam aşa ceva în urmă cu 10 ani, să zicem.
  • 39% din cei care merg la Enescu au fost şi la Electric Castle – asta pentru că avem un număr mic de iubitori de muzică clasică şi un număr mai mare de oameni care trebuie să bifeze. Să arate pe social media că sunt culţi, că fac parte dintr-o elită
  • puţin surprinzător că la Untold şi Electric Castle sunt mai mulţi bărbaţi, în timp ce la Neversea procentele sunt mai echilibrate. Probabil că vin mai multe puştoaice acolo pentru că e mai uşor să-i rogi pe părinţi să te lase la mare.
  • n-am înţeles exact ce caută Folk You acolo, nu cred că am auzit pe cineva care să spună cu entuziasm că merge la un festival de folk în ultimii 5-6 ani (nu mă înţelegeţi greşit, ascult folk, îmi place, dar festivalurile de folk sunt mult sub celelalte din listă).