Telenovela cu Neymar la Barcelona n-a fost cu happy-end pentru brazilian, care mai rămâne cel puţin jumătate de sezon la PSG, însă cu ocazia asta am aflat ceva nou. 

Mundo Deportivo susţine că Neymar ar putea să plece vara viitoare pe o sumă de transfer ce urmează a fi stabilită de FIFA, şi nu de PSG.

Mai exact, există o regulă menită să-i protejeze pe jucătorii care n-au o clauză de reziliere în contract. PSG n-a vrut să pună o astfel de clauză tocmai ca să nu poată face niciun club aceeaşi manevră pe care le-au făcut-o ei celor de la Barcelona. În 2017, brazilianul voia să plece, aşa că le-a spus celor de la PSG care e clauza lui de reziliere, şeicii de la Paris au plătit cei 222 de milioane de euro prevăzute în contract, o sumă astronomică, jucătorul s-a dus în Franţa.

Fără clauză de reziliere nu poate veni Manchester City, de exemplu, să spună “îl vrem pe Neymar, vă plătim 300 de milioane şi îl avem, fără comentarii”. 

Însă aici intervine FIFA şi zice “după 3 sezoane integrale sau 3 ani, jucătorul poate pleca în schimbul unei sume rezonabile”. Ce înseamnă “sumă rezonabilă”? E bazată pe un calcul între cât valorează jucătorul la momentul respectiv şi cât s-a amortizat din investiţie.

Spaniolii susţin că suma asta ar fi 170 de milioane de euro, sumă pe care Barcelona ar fi bucuroasă să o achite.

Pe de altă parte, aş vrea să înţeleg de ce vor spaniolii aşa mult să-l aducă înapoi pe Neymar. Şi de ce îşi doreşte Messi să joace cu el din nou, în condiţiile în care brazilianul a plecat de-acolo ca să fie el number 1 la o echipă, deci ca să iasă din umbra argentinianului. N-ar trebui să fie un soi de rivalitate între ei?

Foto via