in Casual stuff

Pe strada pe care locuiesc e problemă mare cu locurile de parcare. Am recorduri de 38 de minute de învârtit prin cartier după un loc. În zilele bune găsesc în 5-10 minute. Să găsesc un loc de parcare din prima mai târziu de ora 19:00 e deja un miracol.

De-aia zic că ceea ce s-a întâmplat serile trecute e o premieră istorică. Abia se dăduse ordonanţa cu obligativitatea pe zi şi pe noapte, când am observat că e un loc de parcare liber pe la 19:00. Am verificat pe la 22:00, era tot liber. La fel şi la miezul nopţii, la fel şi pe la 2:00 AM, când m-am culcat. Dimineaţă îl ocupase cineva, dar maşina aia părea că abia ajunsese acolo. Ori şi-a adus cineva maşina mai aproape, ori a venit cineva din vreo tură de noapte.

Ce-i drept, n-am văzut multe maşini trecând pe stradă după 22:00. Alea de poliţie şi un băiat cu un Q7 alb, care nu cred că era medic.

Altfel, pare că e business as usual pe stradă, oamenii se tot plimbă pe timpul zilei, maşinile se mişcă mai puţin. Am văzut şi pe cineva care alerga, am văzut des cupluri care ieşiseră cu câinii, şi nimeni care să fie întrebat de sănătate, deşi secţia de poliţie e la doi paşi. Poate aşteaptă după colţ, cine ştie.

Sunt curios care e realitatea „din teren”, dar deocamdată n-am avut nevoie să ies, şi mai amân momentul. O să fie nevoie să-mi aduc încă un monitor de la birou zilele următoare, revin atunci cu detalii din Colentina.

1 comentariu. Leave new

  • Trafic auto cam 30% față de normal. Pe stradă, tot cam așa. Am trecut pe lângă un filtru dar nu m-a oprit. În cartier (Drumul Taberei) nu am văzut nici poliție, nici armată. La unele magazine se intră cu rândul. Multă lume cu măști și mănuși.
    Încep să se vadă anumite probleme de stocuri, nu mai sunt unele branduri, sunt înlocuite cu no-name sau brandurile supermarketului. Tot nu e săpun, mărcile clasice, spirt, șervețele umede.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Meniu