Am înţeles, e nasol, trebuie să strângem rândurile, preşedintele ne roagă să fim puternici, să respectăm distanţarea, să stăm în case. Stăm.

Am reţinut că nu sunt echipamente de protecţie şi nici aparatură. La fel cum am reţinut şi că merg înainte achiziţiile pentru asfaltări şi alte servicii inutile. La fel cum am reţinut şi că aşteptăm sprijinul mediului privat, care trebuie să contribuie cu bani şi produse acolo unde statul e depăşit (adică peste tot).

Însă ce mi-aş dori eu să ştiu acum e că Statul are un plan prin care să ne protejeze şi de ceilalţi factori de pericol, ăia sănătoşi.

S-au întors băieţii din Spania, din Italia. La pachet cu oamenii oneşti care muncesc legal prin străinătate, au venit şi ăilalţi. Unii sunt sănătoşi, alţii nu. Toţi sunt flămânzi. Şi trebuie să mănânce.

Înţeleg că e important să dăm amenzi multe oamenilor din oraşe care n-au declaraţie, dar hai să vedem cum prevenim şi restul de probleme sociale care apar în perioada asta.

Şi nu-mi fac griji neapărat pentru mine, că stau în casă, cu uşa încuiată, ies doar ziua, într-o zonă care e cât de cât populată. Dar poate am o casă la ţară, poate stau undeva pe câmp, ceva mai izolat, că acolo am găsit teren pe bugetul meu. Poate sunt câteva sute de metri până la cea mai apropiată casă. Ce măsuri ia poliţia?

Am scos armata pe străzi doar ca să ne protejeze de noi înşine şi de lipsa declaraţiei?

Nu vreau să insist pe detalii îngrijorătoare, dar a crescut numărul de spargeri de locuinţe, aşa cum era de aşteptat. Şi foamea creşte. “E vremuri grele.