Noiembrie 2003, Steaua – Liverpool, în Cupa Uefa. Atunci am prins drag de echipa asta. Abia în 2005, la Istanbul, a devenit o religie. Nu mi s-a întâmplat de multe ori să cred că voi vedea imaginea asta prea curând. Am sperat în fiecare an, dar speranţele se terminau destul de rapid, după 5-6 etape. Doar de 4-5 ori chiar am crezut că se poate întâmpla.

De vreo 2 sezoane încoace am ştiut că urmează să se întâmple. Anul trecut am fost atât de aproape!

E fantastic ce a reuşit Klopp cu echipa asta, e de scris o carte cu transformarea de la Liverpool. Cu abordarea lui meticuloasă, cu sezonul de adaptare, cu toate momentele de cumpănă. 

N-aş fi crezut că în doar 4 ani o să văd o echipă de care să se teamă atâta lume. Şi, mai mult, n-aş fi crezut că echipa asta o să-i aibă pe Milner, Firmino sau Joe Gomez în primul 11. Şi nici pe Henderson căpitan (asta deşi am observat sezonul ăsta cât de important e Henderson la mijlocul echipei, chiar dacă nu e acel box-to-box strălucitor pe care îl aşteptam când s-a transferat de la Sunderland).

Plănuiam să fiu acolo, la parada din Liverpool. Chiar vorbisem cu un prieten să luăm bilete de avion şi să stăm pe străzile oraşului până când nu mai putem să urlăm şi să dansăm. N-a fost să fie anul ăsta, dar sigur o să ajung la o paradă în următorii 4 ani.

Acum, că am oprit seria asta nefastă de 30 de ani, care apăsa pe umerii tuturor oamenilor din club, sper să avem 4 ani foarte interesanţi. Mă aştept ca era Klopp să mai aducă nişte trofee majore, sunt convins că neamţul are puterea să motiveze lotul. The best is yet to come 🙂