in Casual stuff

Comunicat de la Revolut privind cheltuielile din vacanţa de vară. Pe scurt, oamenii au preferat Bulgaria, Ungaria şi România ca destinaţii de călătorie anul ăsta, ceea ce e absolut normal.

Chiar discutam cu cineva că ăia cei mai bogaţi n-au mai ales Maldive, Bahamas şi alte destinaţii îndepărtate, au mers cel mult pe Mykonos. Ici-colo am mai văzut vacanţe făcute prin Spania, prin Portugalia, dar subţire rău de tot per total. Mişto de românii din afară, că au făcut roadtripuri pe la castele din Franţa sau Germania.

Mi-a atras atenţia bucata asta din comunicat:

Românii au retras mai mult numerar în timpul vacanței în 2020. În medie, românii au retras echivalentul a 1400 RON numerar în perioada vacanței, cu 39% mai mult față de aceeași perioadă din 2019 când suma medie retrasă a fost 1000 RON. Chiar dacă ne-am fi așteptat ca utilizarea de numerar să scadă în contextul pandemiei, acesta a crescut cu 39%.

Ne-am fi aşteptat noi, la Bucureşti, că lumea s-a obişnuit să plătească cu cardul şi să evite cash-ul. Dar du-te prin ţară fără cash şi descurcă-te. Că ajungi ca la emisiunile alea concurs de pe tv, când te rogi de oameni să-ţi primească ceasul la schimb pentru o masă caldă.

Normal că a crescut plata cash dacă oamenii au făcut vacanţele prin zonă, mai ales în România şi Bulgaria. Du-te la un butic din Cheia şi cumpără-ţi o apă fără cash. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Meniu