Cel mai noi joc FIFA de la EA Sports se lansează pe 9 octombrie, iar fanii din lumea întreagă răsuflă uşuraţi. Eu, unul, mă gândeam la varianta în care lansarea să fie amânată câteva luni bune din cauza pandemiei. Nu ştiu cum s-a lucrat la EA Sports, presupun că nu s-a mers la birou pe toată durata pandemiei, iar work from home la ce au de făcut oamenii de acolo cred că e mai complicat, trebuie să ai nişte sisteme foarte performante ca să faci asta.

Din fericire, vom avea FIFA 21 la timp pentru noul sezon, aşa că n-o să mai plângem mult după ratingurile actualizate ale jucătorilor (e cineva care aşteaptă altceva? 😀 ).

Una dintre veştile importante legate de FIFA 21 e că o licenţă va fi disponibilă atât pentru PS4, cât şi pentru PS5, dacă faceţi upgrade. Deci dacă am înţeles corect, veţi putea să treceţi licenţa din PS4 către PS5, dar nu va funcţiona concomitent. Ceea ce e oarecum logic.

Modul Career a fost schimbat mult, acum poţi să porneşti simularea unui meci, iar dacă nu-ţi convine ce se întâmplă poţi să intervii. Probabil că aici e un răspuns pentru unii fani PES.

Liga I e prezentă şi în acest an, cel mai valoros jucător fiind Constantin Budescu, cu un rating de 75, urmat de Florinel Coman, 74. 

Se va pune accent din nou şi pe Volta, care continuă să fie dezvoltat până în punctul în care ar putea deveni un joc de sine stătător. Evident, n-o să se întâmple asta, dar mi se pare interesant cum ideea de street football reintrodusă în FIFA acum câţiva ani a prins aşa mare amploare.

Legat de gameplay, n-avem demo din păcate, s-a renunţat la varianta asta, în schimb se pot juca 10 ore gratuit încă de pe 1 octombrie prin intermediul EA Play. Sistemul pe bază de abonament numit EA Play dă acces la o serie de jocuri din arhiva EA Games (majoritar jocuri cu sporturi – NHL, NFL, NBA, FIFA) pentru 20 de lei pe lună sau 120 de lei pe an. Teoretic sună destul de bine, dar e un abonament în plus pe care nu ştiu exact dacă vreau să-l plătesc, pe lângă PS Plus. Poate dacă ar costa 200 de lei pe an şi aş avea şi cele mai noi jocuri din fiecare titlu (adică FIFA 21, NBA Live 2021 etc.)