Am văzut de multe ori chestia asta, poate că am făcut şi eu greşeala respectivă când eram mai tânăr, o notez aici, că poate foloseşte cuiva.

Iulie 2020. Ajunge la noi un om de comunicare freelancer care căuta o echipă de development pentru un site. Avea deja designul şi mi-a propus o întâlnire ca să discutăm mai multe. Când am auzit care e clientul mi-am dat seama despre ce e vorba, dar m-am gândit să fac o faptă bună şi să irosesc o oră din viaţa mea ca să o pun în temă pe tipa respectivă.

Proiectul respectiv mai ajunsese o dată la noi pe la începutul anului, tot cu designul deja făcut, cu titlul de „URGENT, avem nevoie de el ieri”. Nu am bătut palma la momentul respectiv, pentru că bugetul n-avea nicio legătură cu aşteptările. Adică era un buget foarte mare şi nişte aşteptări foarte mici, doar că viţeversa.

Am avut întâlnirea (online, normal), i-am explicat freelanceriţei că îşi iroseşte timpul degeaba, că respectivul client n-o să implementeze prea curând acel design, pentru că n-are buget pentru ce şi-ar dori acolo.

Răspunsul ei? Eu cred că se va face, eu sunt o fată ambiţioasă şi de obicei când îmi propun ceva, chiar reuşesc. M-a deranjat tonul ei, aroganţa cu care a tratat lucrurile, dar am ridicat din umeri şi am mers mai departe, am uitat de poveste.

Zilele trecute a ajuns din nou la noi designul respectiv, a treia oară, prin altă persoană de contact. Aproape un an mai târziu, proiectul nu e implementat. Şi nici nu cred că va fi implementat prea curând.

Morala e că nu ajută absolut deloc în business să pleci de la premisa că ai de-a face doar cu idioţi şi tu ştii mai bine cum stau lucrurile. Tipa respectivă probabil că s-a agitat să găsească oameni, a pierdut timp şi la final nu s-a ales cu mare lucru, exact aşa cum i-am zis de la început.

1 comentariu. Leave new

  • Aici vine avantajul „designerilor” old-school, cum suntem noi, care, desi ne-am supra-specializat pe alte chestii, inca stim sa gestionam o lucrare cam de la cap la coada. Si asta iti da sansa de a fi rapid si flexibil, ceea ce conteaza enorm.

    Eu am prins 2 clienti de medical SEO pe niste bugete foarte simpatice, dar amandoi aveau siturile zero barat. Acum, daca stau sa ma buchisesc cu preview de design, sa caut developeri, cum povestesti tu ca isi cauta fata asta, as fi deja cu 2 luni de plata in urma.

    Desi in mod normal as cere bani separat pe design / coding etc., pe astia 2 ii doare fix in basca de povestile astea. Au logo-urile gata (facute anterior, ca sunt practici medicale de niste timp deschise) si cam atat. Asa ca am pus frumos wordpress-urile sus si nici nu m-am mai obosit sa ii intreb daca le place designul sau nu. Ca nu asta vor

    I-am bazait pana am accesat GMB-urile lor si pana am terminat verificarile, dupa care am inceput publicat content / links / citations / press releases. Dupa nici 2 luni, respectiv 2 saptamani, amandoi rankeaza deja mumos pentru niste keywords care costa si 50 de dolari click-ul, si incep sa aiba apeluri telefonice de pe situri.

    Iar eu am incasat deja 2 luni de la unul si inca o luna de la altul si sper sa o fac inca ceva timp de acum incolo.

    Dar astia au inteles ca TREBUIE BUGET pentru chestiile astea, nu ca un tip din Romania, care are pretentia sa fie pe prima pagina, dar pe gratis. Se chinuie un angajat sufletist sa ii faca SEO (ii facusem un audit, tot pro bono, sa il ajut) si omul im spunea disperat: NU VREA sa plateasca nimic.

    Well, fara buget nu se face marketing. Nu zice nimeni sa platesti ca boul, dar continutul costa, linkurile costa, valul de citations costa, ca nu sta patronul sa faca treaba.

    Imi pare rau pentru fata in cauza, ca ii folosea si ei o tura de bani, si voua pentru proiect. Dar, decat clienti din astia cu buget „urias”, mai bine clienti care inteleg ca munca unui specialist costa. Si ca unul care isi stie treaba ii poate aduce clienti si, normal, mai multi bani.

    PS: cum merge „maria” cu vanzarile? Daca ai timp vreo juma’ de ora zilele astea, da de veste sa ne uitam impreuna pe site (analytics / console etc.). Am promis ceva acum niste saptamani, ma tin de cuvant 🙂

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Meniu