in All Sports

Gianluigi Donnarumma, 22 de ani, pleacă liber de contract de la AC Milan.
Georginio Wijnaldum, 30 de ani, pleacă liber de contract de la Liverpool.

Aguero, Eric Garcia sau David Alaba sunt alte exemple care îmi vin acum în minte pentru sezonul actual.

Juventus, de exemplu, este expertă în acest tip de transferuri, pornind de la Fabio Cannavaro în 2009, continuând cu nume precum Dani Alves, Pirlo, Emre Can, Ramsey, Rabiot sau Pogba.

Mi se pare că piaţa transferurilor a început să reacţioneze la sumele mari de transferuri şi le ocoleşte prin achiziţionarea de fotbalişti aflaţi la final de contract.

Cluburile mari par să fi înţeles că, de la un punct încolo, transferurile astea uriaşe nu se mai justifică. Ok, dai 200 de milioane pe un jucător, dar cât produce de banii ăia? Merită să ai o astfel de gaură în buget? Vine la pachet cu trofee pe bandă rulantă? Nu. Jucătorii excepţionali nu pot câştiga singuri trofee. Vedeţi exemplele lui Messi, Neymar, chiar şi Ronaldo. 

Echipele câştigă trofee, nu fotbaliştii mari. Uneori nu e suficient nici să ai 2-3 jucători de clasă mondială, cum se întâmplă cu Neymar şi Mbappe la PSG.

Şi-atunci pentru ce să cumperi pe nişte preţuri exorbitante? Pentru marketing? Nici cifrele alea nu mai ies bine în contextul actual, în care nu mai ai stadioane pline, iar lumea nu mai merge în puburi să vadă meciurile, deci poate că nu mai cumpără nici aşa multe tricouri.

O spun de câţiva ani încoace: s-a ajuns la nişte sume prea mari pentru transferul jucătorilor. 

Nu m-ar mira ca practica jucătorilor liberi de contract să devină un obicei în următorii ani, iar transferurile să fie excepţia.

3 comentarii. Leave new

  • La Donnarumma nu e neaparat din cauza banilor ceruti pe transferuri. Milan a avut oferte pentru el la ultima prelungire dar el trebuia sa fie unu din liderii reconstructiei incepute de Maldini. Din pacate, pentru el banii sunt mai importanti.

    La ultimul contract castiga 6 milioane pe an + 1 milion pentru fratele lui (sumele astea sunt nete). Acum, el si Raiola cereau un alt contract pe 2 ani (deci doar 1 an de liniste) la un salariu de 12 milioane net (Neuer cred ca e cel mai bine platit portar cu 9 milioane net) plus cine stie cate milioane pt Raiola. Cea mai buna oferta inaintata de Maldini a fost de 8 net.

    El si Raiola se asteptau ca dupa calificarea in UCL Milanu sa scoata banu, dar uite ca Maldini a mutat inteligent si a platit vreo 15 milioane plus un salariu de 3 milioane (parca) pentru portarul lui Lille, Maignan, asa ca astia doi au ramas cu ochii cam in soare, pentru ca in momentul de fata mai nicio echipa nu isi cauta portar.

    Răspunde
    • Se zvonea chiar că o să-l ia PSG şi o să-l împrumute undeva până când pleacă Keylor Navas. O nebunie.

      Donnarumma de la început a fost setat pe bani, dar poate că ar vrea şi el să câştige nişte trofee, chestie care la Milan nu se va întâmpla prea curând.

    • PSG tocmai i-a prelungit contractul lui Navas, apoi ai pe Chelsea care pare sa fie multumita acum de Mendy si tot ar trebui sa scape de Kepa iar ultima varianta, Juventus are mari probleme financiare si nu isi permite sa aiba un al doilea portar cu salariu astronomic.

      Legat de trofee, (si nu ma imbat cu apa rece dupa ce tot anul 2020 Milan a fost lider) pare ca in final am ajuns pe calea cea buna dupa toata saga cu chinezul misterios si datoriile lasate.

      In mare parte echipa este creionata, singurele enigme ramanand partea dreapta, unde e neaparat nevoie de cineva care stie sa dea goluri, un inlocuitor pentru Ibra si care sa nu fie Giroud (Ibra care desi marcheaza de fiecare data cand joaca nu mai poate duce mult din cauza accidentarilor dese) si un mijlocas de creatie daca Calhanoglu decide si el ca merita mai multi bani decat are oferta acum.

      Consider un real succes sezonu incheiat tinand cont de bugetul de transferuri infim (si comparand cu Juve si Inter), ca deh, doar City si PSG scapa de fair-playu financiar doar cu „va rog sa nu mai faceti”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Meniu