Înainte să o ia razna lucrurile, prin septembrie, Beans&Dots a pornit alături de Amuse Bouche o serie de evenimente speciale în cea mai nouă cafenea din lanț, cea de la MARe, zona Primăverii. Conceptul e simplu, din 2 în 2 săptămâni gătește brunchul un chef invitat special, accesul se face pe bază de rezervare și papile deschise la nou.

A fost invitată Oana Coantă de la Bistro de l`Arte în weekendul inaugural, apoi Chef Alex Petricean de la NOUA la final de septembrie, când am ajuns și noi. Momentan proiectul e pe pauză, evident, dar cred că se va relua când se mai liniștesc lucrurile, mi s-a părut că a avut succes.

N-am ajuns la NOUA până acum, însă ne suna bine și ideea de brunch la Beans&Dots (apropo, se mănâncă foarte bine la Beans&Dots 2, în clădirea ONE din Aviației), așa că s-a nimerit perfect să gătească Alex Petricean, am bifat două lucruri în același timp.

Meniul mi s-a părut un preview bun pentru NOUA, cu câteva feluri super interesante. Le notez mai jos pe toate și apoi le luăm pe rând:

  • Porumb copt cu usturoi negru
  • Scovergă, smântână afumată și kale
  • Roșie arsă, ulei de piper negru, crutoane și telemea rasă
  • Fasole verde, spumă de mujdei cald și icre de știucă
  • Sarma de obrăjori de vită cu sos de zeamă de varză
  • Crème brûlée de ardei copt și crumble de ciocolată albă

Porumbul copt cu usturoi negru e cel de sus, o încântare. Chiar și porumbul în sine era gătit mișto, iar combinația cu acea pastă cu usturoi negru te face să rozi fiecare bucățică. 

Scoverga cu smântână afumată e altă invenție de la NOUA, aș fi putut mânca 5 porții fără probleme. Antonia a mâncat în combinație cu roșia arsă cu telemea, eu le-am încercat separat. Se pare că eu am fost aici în eroare, roșia mi s-a părut bună, gustoasă, dar deloc spectaculoasă. O roșie bună cu brânză. În combinație cu scoverga se pare că era altă poveste.

Piesa de rezistență a fost sarmaua de obrăjori de vită care venea acompaniată de fasolea verde cu spumă de mujdei cald și icre de știucă. Sarmaua era de fapt un fel de ”pulled beef” înfășurat într-o foaie de varză coaptă și apoi trecută prin niște sosuri care dădeau o textură foarte interesantă. Nu era nici crocantă până la capăt, nici moale, undeva între.

Nu mă hotărăsc dacă fasolea asta verde cu spumă de mujdei a fost cea mai bună chestie pe care am mâncat-o la acest brunch sau mi-a plăcut mai mult porumbul, dar ambele au fost top. 

Desertul mi-a dat game over, abia am reușit să-l termin. Crème brûlée de ardei copt și crumble de ciocolată albă. Cum poate să fie un desert bazat pe ardei copt? Asta mă întrebam înainte. Când am gustat creierul meu zicea this is so wrong și dă-i înainte, că e super bun în același timp. 

Per total o experiență care a livrat pe măsura așteptărilor. Dacă auziți că se mai face brunch la Beans&Dots 3, mergeți să vedeți care e treaba. Recomand sâmbătă, în prima parte a zilei, merg flowurile mai bine. La ediția la care am fost noi a fost 140 de lei de persoană, urmăriți ce se anunță și vedeți atunci cât costă meniul de brunch.

Nu e un preț mic, dar ținând cont că genul programului este ”acțiune pentru papile”, merită încercat măcar o dată.

Plus că se strânge lume bună pe acolo, cât am fost noi erau tot felul de publicitari, fotografi celebri, jurnaliști, plus Anca Ungureanu care făcea de toate, de la servit pe la mese la întreținut participanții la brunch.

De-aia e mișto antreprenoriatul ăsta nou, că în timpul săptămânii pot fi director de comunicare în bancă (sau ce job ai avea) și în weekend servești la mese cot la cot cu angajații de la businessul propriu fără să strâmbi din nas cu aere de patron.

Și apropo de Anca, puteți asculta episodul din Primii trei ani cu Anca Ungureanu, fix despre Beans&Dots, în playerul de mai jos. L-am înregistrat în februarie 2020, înainte să existe Covid și Beans&Dots 3.

5 comentarii. Leave new

  • De obicei cand e lume „buna”, cei normali sunt ignorati. Am patit si la NOUA, sa avem ghinionul sa mergem cand erau ceva vedete de pe tiktok/instagram etc..si acelasi chelner a fost mai atent cu ei. Plus ca la ei a fost „”permis”” sa lase pe masa sticla de vin/apa la noi nu .

    Răspunde
  • Chiar sunt curios de un review/parerea ta dupa ce te duci si la NOUA. Am ajuns pe la ei, mancarea „interesanata”, nu as mai incerca a doua oara. Clar nu sunt din publicul tinta, prefer oricand o friptura la osho de exemplu.

    Răspunde
    • Cu siguranță revin cu impresii. Și eu cred că e ceva ce merită încercat, probabil cu unele preparate pe care ai vrea să le mănânci mereu și cu altele care sunt bune și atât.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Meniu