Iată niște titluri pe care n-o să le vedeți în presă în următoarea perioadă: ”Triunghiul tristeții, câștigătorul Palm d’Or din acest an, depășește orice record de audiență în cinematografe” sau ”Sute de mii de euro încasări pentru satira lui Ruben Östlund”.
Dar cred că distribuitorul din România al filmului, cel care a pariat pe acest titlul, nici nu cred că și-a propus așa ceva. Mi se pare că e un demers de accesibilizare a unor filme din elita europeană actuală.
”Triunghiul tristeții” e un mix format dintr-o serie de lipsuri ale societății actuale. Toate sunt satirizate, uneori cu mult umor, alteori destul de brutal. Iese un film care nu are neapărat o poveste închegată bine, ci mai degrabă e compus din diferite faze care merită văzute. Excelentă bucata de la început, cu mimica diferită a modelelor în funcție de brandul de haine pentru care fac reclamă.
Personajele principale duc o viață absolut normală în absurdul ei curent. Adică un el și o ea, influenceri, care mai au și joburi de model, și care trăiesc un stil de viață pe care nu și-l permit de fapt.
Ultimele două părți trec de la grotesc la melancolic și subliniază excelent ce inutil trec prin viață unii dintre semenii noștri. Când tot acest construct social dispare, observăm că nu mai rămâne nimic din ”măreția” unora dintre noi.
Toți followerii din lume nu te pot ajuta să găsești de mâncare într-o junglă, nu te învață să faci un foc și, în general, validarea de pe internet nu te ajută cu absolut nimic într-o situație de supraviețuire.
În mod paradoxal, abordarea brută a lui Ruben Östlund cred că are ca scop acoperirea unui public cât mai larg. Cum s-ar zice, e un film de artă făcut mai pentru mase. Pentru acele ”mase” care ajung la cinema să vadă filmul.
Poate că te întrebi pe alocuri unde merge povestea, dar nu ai nicio clipă vreo îndoială ce-a vrut să spună autorul. Și zice destul de multe.
Cu siguranță ”Triunghiul tristeții” e de văzut pentru tot acel cumul de fragmente interesante. Dar nu mergeți la cinema cu gândul că veți vedea un film cu Woody Harleson, personajul lui e mai degrabă unul secundar și nici nu face vreun mare rol.
