Tradiționalul articol cu idei post-Black Friday.

Fun fact: mi-a ajuns a doua comandă dată și ultima (dată sâmbătă, la 15:30). Am dat 10 comenzi la eMAG, una la Elefant, una la Eset. M-am tot învârtit după antivirus (de obicei iau din 2 în 2 ani la oferte foarte bune de la eMAG, acum n-au mai avut nimic de la Eset). Norocul meu a fost că am ajuns întâmplător pe siteul oficial și am prins -50% discount pentru licență pe 2 ani și 3 PC-uri. E ofertă la Internet Security, nu la Antivirus, deci e mai scump per total, dar am mai folosit și produsul ăsta și e ok.

La fel ca anul trecut, eram pe poziții, cu produsele urmărite adăugate la favorite, am prins iar două vedete: setul de scaune și un televizor pentru cineva din familie. La 7:20 au dat drumul la site, la 7:21 aveam prima comandă dată, apoi 7:22, 7:23, 7:25, 7:27. Pe urmă am mai dat vreo 3 comenzi până la ora 8. De ce e relevant asta? Pentru că zice multe despre comportamentul consumatorului obișnuit, care face achiziții peste medie și care include balanța.

Reiau ideea de anul trecut: taburile cu oferte au devenit prea complexe, mi-e greu să mai descopăr produse acolo. Singura variantă e să mergi la țintă, dar asta scade și numărul de achiziții la impuls. De AirFryer mi-am adus aminte foarte târziu, când cheltuisem destul de mult și nici nu cred că mai era la reduceri, așa că a rămas pe altă dată. Am adăugat la favorite un produs și mai vedem noi.

Au reușit să-și depășească așteptările puțin, însă o creștere de 6.5% este chiar sub media inflației. Ne dăm seama și din numărul de produse cumpărate că suntem aproape la același nivel cu anul trecut.

S-au vândut mai puține mașini, mai multe pachete turistice, mai mult aur. ”Doar” 35 de tone de carne de porc, din cele 50 și ceva pregătite. Mai puține ceasuri și bijuterii. Velierul care era printre produsele speciale de anul ăsta nu cred că s-a dat, în schimb s-au dat niște case la Liziera de pe lac. 

A scăzut numărul de unici simultani, semn că lumea nu se mai înghesuie disperată să prindă reducerile. 

Mi se pare fa-bu-los cum au evoluat plățile cu cardul, în 2016 eram la 26%, acum suntem la 63%.

Easyboxul a crescut e la 55% la 75% YoY, pentru orașele care au easybox, desigur. La nivel național easyboxul a crescut de la 38% la 52% (asta pentru că a crescut mult și rețeaua de lockere).

Valoarea
comenzilor
Produse
vândute
Trafic mobilPlăţi card
2016 (real)
301 mil.1,1 mil.64,17%26,11%
2017 (real)
360 mil.1,1 mil.
2 mil. stoc
68,19%30,69%
2018
(previziune)
400 mil.3 mil.
(în stoc)
--
2018 (real)
460 mil.1,28 mil.77,83%33,94%
2019
(previziune)
500 mil.3,5 mil.

(în stoc)
--
2019 (real)
499 mil.1,33 mil.76,11%42,37%
2020 (real)
585 mil.1,73 mil.79,81%54,58%
2021 (real)
609 mil.2.2 mil.80.69%56.71%
2022 (real)
644 mil.
(639 mil. prev.)
2.2 mil. 81.78%63.21%

Și alte informații care n-au încăput în primul tabel:

ViziteVizitatori
simultani
KG aur
2016 (real)
6,2 mil.450.00013 kg
2017 (real)
8,3 mil.473.0004 kg
2018 (real)
9,5 mil.405.0005,8 kg
2019 (real)
10,8 mil.437.0002,98 kg
2020 (real)
12,4 mil.415.0008,28 kg
2021 (real)
12.5 mil.423.004.34 kg
2022 (real)
13 mil.380.0006.15 kg

Las aici și un screenshot de la ora 21:12, n-am mai făcut decât niște screenshoturi de pe telefon ulterior, am rezultatele parțiale de la ora 1:00, când am capitulat, după două zile foarte încărcate.

1 comentariu. Leave new

  • In sfarsit o analiza ok a BF de la eMag.
    Nu am dat decat doua comenzi, una la elefant, unde chiar au fost preturi foarte bune la carti si am luat mai multe si una la un magazin de haine (am luat doua camasi, mi s-a parut un pret bun ce am gasit, nu le urmaream dinainte).
    Nu m-am agitat anul asta, cand a trebuit mi-am luat ce am avut nevoie pe parcursul anului (telefon, haine, incaltaminte etc.).

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Meniu