Am listat Aceeași Mărie pe Fashion Days. Cum a fost procesul?

La începutul anului, Aceeași Mărie a intrat pe Fashion Days, ocazie cu care am putut observa întreg procesul și m-am implicat în anumite bucăți. Experiența în sine mi s-a părut interesantă pentru că am putut vedea cum funcționează sistemul dincolo de ceea ce ni se prezintă în conferințele de presă pe care FD le organizează anual. 

În primă fază s-a ocupat Antonia de discuțiile cu un buyer de la Fashion Days. Fiecare magazin multi-brand, online sau offline, are o serie de buyeri, adică oameni care aleg produsele ce urmează să fie listate în magazin. E o muncă destul de complexă pentru că ai nevoie de skilluri de negociere, capacitatea de a estima volume de vânzări și un ochi foarte bun pentru fashion. Nu e suficient să fii în pas cu moda, trebuie să ghicești care va fi următorul trend sau următorul brand de mare succes. Buyerii identifică brandurile cu potențial și le contactează pentru o comandă, ocazie cu care se discută și comisioanele. Desigur, de partea asta s-a ocupat Antonia.

După ce s-a stabilit ce listezi și în ce constă prima livrare, primești o listă de cerințe, dintre care cea mai importantă e cu codurile de bare EAN. Orice produs listat pe Fashion Days sau eMAG are nevoie de un cod EAN, care e integrat în platformă, apoi scanat la primire și pe baza lui se știe mereu unde e acel produs. EAN vine de la European Article Number și e un cod de bare ”clasic”, cum găsim pe orice produs mai de corporație. Codurile astea sunt chiar unice și sunt emise de o autoritate înființată, în SUA, în 1974. Există o serie de reselleri de la care le puteți cumpăra și ideea de bază e că odată ce un cod EAN e alocat unui anumit produs, rămâne pentru o lungă perioadă de timp legat de acel produs. Pentru asta se plătește un soi de abonament anual în funcție de numărul de coduri pe care le aveți. De obicei sunt pachete de 100 de bucăţi, 1000, 10.000, 100.000 sau 1 milion.

În fashion, fiecare mărime a unui produs reprezintă un cod separat, deci dacă ai S, M, L dintr-un anumit tricou, ai 3 coduri EAN. Dacă diferă culoarea sau printul se multiplică pentru fiecare cod unic de produs.

După ce ai codurile EAN imprimate/lipite pe packaging (la Aceeași Mărie vorbim de cele mai multe ori de cutii), urmează partea în care procesezi o serie de fișiere necesare pentru listarea în platformă. Există niște modele de Excel care trebuie completate cu EAN și alte detalii despre produs, fișierele pozelor cu anumite denumiri, plus prețurile pentru România, Ungaria și Bulgaria în baza celor negociate. Partea asta cu fișierele se face ori de câte ori trimiți produse noi.

Livrarea

Când toate fișierele sunt încărcate în platformă, ți se alocă automat o dată de livrare. Poți trimite produsele prin curier, sau le poți livra direct la depozitul din Joiţa, cel pe care l-am vizitat anul trecut. Ghiciţi ce variantă am ales 😀

După ce am îndesat multe cutii în Nissan, cu bancheta din spate rabatată şi cu portbagajul plin, am pornit spre depozit, pe 28 sau 29 decembrie, când lumea făcea planuri de Revelion şi număra sarmalele rămase după Crăciun.

Sigur că prima oprire a fost în parcarea de vizitatori, unde mă aşteptam să găsesc pe cineva care să mă ajute cu indicaţii. Ghinion, că era totuşi final de an şi nici ţipenie de om. Până la urmă am tras la poarta de TIRuri şi m-am uitat în sus la domnul de la ghişeu, care mi-a explicat că trebuie să mă întorc în parcarea de TIRuri şi să vorbesc cu oamenii de la ghişeu.

Am parcat şi am intrat în clădirea de lângă, unde procesul pare foarte bine automatizat. Ai nişte ecrane cu touchscreen cu instrucţiuni în multe limbi (bulgară, ucraineană, sârbă şi altele, erau vreo 9 limbi). De acolo îţi completezi numele firmei, datele tale, ale dubei cu care ai venit (singurele opţiuni erau TIR, camion, dubă, presupun că nu sunt mulţi antreprenori-bloggeri care vin să livreze personal ca să documenteze procesul) şi primeşti un bon de ordine. Dai avizul de livrare a mărfurilor şi te întorci la maşină.

În timpul în care aştepţi ai la dispoziţie o zonă cu toalete, nişte vendomate cu mâncare, un cuptor cu microunde şi un spaţiu în care poţi lua masa. Eu am stat vreo jumătate de oră, dar sunt situaţii în care poţi aştepta mult mai mult din câte am mai auzit. Depinde cât de aglomerat e şi câte TIRuri pline cu produse sunt în faţa ta.

Când actele sunt introduse în sistem şi ai o poartă de descărcare alocată, eşti sunat şi chemat la ghişeu, ţi se comunică poarta şi ţi se dau nişte hârtii. Cu astea te duci la poarta de intrare TIRuri, vorbeşti cu domnul cocoţat în ghişeul aflat la nivelul TIRurilor şi intri pe traseul de livrare.

Odată ajuns la poartă zâmbeşti când vezi feţele contrariate ale angajaţilor, apoi descarci marfa şi pleci acasă. Sau la tuns, ca să dăm un exemplu întâmplător.

După câteva zile produsele intră pe site. Nu ştiu exact cât durează în mod normal, pentru că au fost zilele libere şi a durat puţin mai mult, presupun că de obicei sunt online a doua zi produsele.