in Gânduri de zi cu zi

Am terminat recent Idealul Locuirii Bucureştene: familia cu casă şi grădină. E despre modul în care au fost construite case între 1908 şi 1948 în Bucureşti, prin Societatea pentru Locuinţe Ieftine, un fel de ANL al timpului respectiv, dacă vreţi. 

Ce mi se pare interesant e că Andrei Răzvan Voinea a purtat discuţii cu locuitori din toate zonele discutate în carte şi memoria colectivă nu are mare legătură cu realitatea. Oamenii îşi aduc aminte că au construit străinii multe dintre casele alea, în niciun caz statul român. De exemplu, unii urmaşi ai unor angajaţi de la Fabrica de Chibrituri (care se pare că a fost achiziţionată de suedezi înainte de comunism) au rămas cu impresia că acele case au fost construite de suedezi (de-aia sunt şi aşa trainice, domnle!). Nu e primul şi nici ultimul caz.

Zvonurile se răspândesc şi se transformă de la o transmitere la alta. Peste ani nici nu mai ştii exact care era adevărul şi cine l-a denaturat.

Sunt curios cum va evolua ştirea legată de ploşniţele din Bucureşti. Care au fost semnalate la IKEA Pallady, apoi compania a zis că s-ar putea să fie în depozit, apoi a revenit şi a zis că nu sunt nicăieri. 

Între timp au apărut şi în spitale (neoficial sunt mai multe spitale cu probleme), dar şi prin casele oamenilor. 

Ţinând cont cât s-a viralizat postarea de pe net, aia în care se vorbea de IKEA şi cât de puţini oameni vor ajunge să vadă replica oficială a companiei, mă întreb ce o să rămână în memoria colectivă. Mai ales dacă se ajunge la o situaţie nasoală, ca cea din Paris. Câţi oameni nu vor spune că IKEA a adus ploşniţele în Bucureşti?

Oricum, mi e pare ironic cum o companie care ani de zile a refuzat să mai comunice cu orice formatorii de opinie pe motiv că sunt prea mari şi nu mai au nevoie ajunge în belele de genul ăsta. Probabil că vor angaja rapid o firmă de PR să mai cureţe puţin imaginea, o să vedem nişte vloguri frumoase în care totul e bine, e curat, sunt reduceri etc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Meniu