În momentul în care Telekom a vândut partea de telefonie fixă către Orange, s-au mutat la pachet și stațiile de sport. Care peste noapte au devenit Orange Sport.

Se zvonea de anul trecut că urmează să se închidă, însă a mai durat un pic agonia. Exceptând clienții captivi la NextGen sau alți operatori de cablu non-Digi, nu cred că era un interes așa mare pentru Orange Sport.

Iar grupul Clever (Prima) a făcut exact ceea ce mă așteptam să facă: o vreme a mers în paralel cu meciurile pe Prima Sport și Orange Sport, însă ambele branduri erau operate de aceeași echipă. 

Probabil că Orange n-avea nicio miză să țină niște canale de sport, iar Prima vrea să-și consolideze poziția în piață pe brandul propriu, n-are de ce să continue cu atâtea canale.

Singura mică pierdere este pentru acele situații în care Prima 2/3/4 dădea niște meciuri secundare din Premier League și Italia, iar pe Orange prindeai poate o Valencia – Sevilla, de exemplu. Vom supraviețui și fără ele.

Abia aștept momentul în care platformele de streaming vor începe să se bată pe felia asta cu televiziunile, și o să ne uităm la Premier League pe Netflix. Nu suntem așa departe de acel moment. 

4 comentarii. Leave new

  • Problema cu care se confrunta platformele de streaming in contextul meciurilor live e una de ordin tehnic – bufferingul creaza o intarziere, uneori de cateva minute.
    Fix ca in vremurile cand gaseai un meci live pe vreun site dubios si auzeai vecinii strigand „goool” cu mult inainte de a ajunge golul si la tine

    Răspunde
  • Pe Sky de exemplu e de peste un minut întârzierea. E foarte deranjant. Prefer televiziunea clasica pt meciuri.

    Răspunde
  • Păcat. Mie, Orange sport mi se părea mai curat, mai puțină bârfă, mai deloc Becali, comentatori mai buni. Acum au rămas două posturi de sport, și, se spune, ambele cu același patron. Aia nu e bine.

    Răspunde
  • Acele platforme nu au așa putere cum îți imaginezi;NICIODATĂ nu vor lua fața televiziunilor la partide de fotbal;cel mult vor concura, vor merge în paralel cu televiziunile;cu alte cuvinte, fotbalul nu va dispărea de la televiziuni.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Meniu