Avem un dublu campion european la montat parchet (+ alte poveşti din imobiliare)

Am mai spus că experienţa căutării unor spaţii a fost cu adevărat memorabilă. Dar n-am apucat să notez şi toate poveştile pe care le-am auzit în ultimul an. Pentru că am fost prin case vechi, am dat de o mulţime de locuri marcate de istorii grele, dar am nimerit şi în case pe care istoriile mai recente le scoteau în evidenţă.

De exemplu, am fost într-un apartament superb, în care era montat un parchet de tip Versailles. E un anumit tip de parchet, cu pătrate care au tot felul de romburi în interiorul lor. Cam aşa. În timp ce admiram frumuseţea parchetului, proprietara a început să ne povestească cum montajul a fost făcut de un tip care este dublu campion european la pus parchet. Ceea ce a venit ca un mare şoc pentru noi, în primul rând pentru că nu ştiam că există un campionat de montat parchet.

Plus că nu prea vezi pe la ştiri lucruri de genul ăsta.

Tot în casa respectivă am admirat o sobă superbă adusă de la Budapesta, care s-a dovedit a fi o sobă de la începutul secolului trecut, făcută la Galaţi. Aşa că doamna proprietar ne-a spus cu mândrie în glas: „Am repatriat soba!”.

În altă casă am dat de povestea fratelui rabinului şef al României din perioada 1939-1948. Se pare că Alexandru Şafran şi fratele său au părăsit ţara prin ’48, au vândut casele în care stăteau, iar după 2 săptămâni proprietăţile au fost naţionalizate. Cei care le cumpăraseră au stat doar 2 săptămâni în ele (dacă or fi apucat să se mute), apoi le-au pierdut vreme de 50 de ani.

Am ajuns şi în casa doctorului Jovin, mai exact un bloc de pe Bulevardul Dacia. Acolo a fost arestat Iuliu Maniu pe 18 iulie 1947. Se pare că Maniu era ascuns de dr. Jovin într-o cameră de servitori, şi o fată care era găzduită la subsolul clădirii a observat cum medicul ducea mâncare în fiecare zi la prânz într-una dintre acele camere şi a anunţat Securitatea. Medicul a fost arestat alături de Maniu, imobilul a fost confiscat, iar soţia lui a avut la dispoziţie doar câteva ore să-şi adune nişte bunuri de prin casă. Ulterior, turnătoarea a primit drept recompensă un apartament în blocul respectiv, iar urmaşii ei au locuit acolo până la finalul anilor ’90.

În altă parte am dat de urma familiei Sturdza, care închiria o jumătate de casă, cealaltă jumătate fiind pierdută în urma unor schimburi, într-o poveste complicată cu o ceartă între două surori.

În altă casă am aflat despre primarul Alexandru Donescu, unul dintre primarii cu impact uriaş asupra Bucureştiului. Donescu a fost cel care a realizat planşeul de peste Dâmboviţa, ăsta pe care se chinuie primarii actuali să îl repare. Tot în mandatul lui s-au clădit biserici importante (Sf. Elefterie), s-a continuat asanarea salbei de lacuri din nordul oraşului şi s-au continuat multe dintre proiectele începute de Dem I. Dobrescu. Practic, acel Mic Paris despre care vorbim a existat în mandatul lui (1934-1938).

În rest am urcat multe trepte pe scările servitorilor, am văzut o mulţime de case lăsate în paragină şi am simţit energii ale unor epoci de mult apuse. La un moment dat devenisem mai interesat de povestea casei decât de spaţiu în sine, iar pe unele chiar le-am vizionat special ca să aflu povestea locului.