Am descoperit o mare dezbatere legată de traducerile Harry Potter

Anul ăsta, Antonia a primit de Crăciun seria completă a cărţilor Harry Potter. Ocazie cu care am descoperit ce „scandal” a fost între adepţii vechii traduceri şi cei ai traducerii noi, de la editura Arthur. Povestea e veche (are mai bine de 6 ani), însă continuă pe Facebook, Reddit şi în comentariile unor bloguri,

Eu am descoperit Harry Potter prin clasa a cincea sau a şasea. Circula prin clasă o carte care făcea furori, aşa că am împrumutat-o şi eu de la Radu, colegul meu de bancă de la vremea respectivă şi am citit aşa primele 3 volume. Mi-au plăcut super mult, apoi i-am convins pe ai mei să-mi cumpere a patra carte când a apărut. Asta era prin 2002. Ţin minte şi acum că Radu a primit volumul 4, „Pocalul de foc” fix când a apărut în limba engleză, după ce părinţii lui au fost la Londra pentru o călătorie de business. Imaginaţi-vă ce plus de magie a adus amănuntul ăsta, cine făcea călătorii de afaceri la începutul anilor 2000? Nici nu mai ştiu în ce domeniu lucrau părinţii lui. Probabil că de-asta nici n-am mai împrumutat de la el cartea, că voiam s-o citesc în română.

Cărţile astea, apărute la editura Egmont, aveau nişte ilustraţii „pentru copii” pe copertă şi erau traduse de Ioana Iepureanu. O elevă de liceu care a ajuns să traducă una dintre cele mai de succes serii din istoria recentă a literaturii universale. Sunt nişte linkuri pe Wikipedia către articole apărute la vremea aia, salvate de Wayback Machine. Interesant este că redactorul acelor cărţi este Radu Paraschivescu, scriitor foarte apreciat astăzi şi traducător al multor romane. Şi mai interesant este că domnul Paraschivescu a tradus volumul al treilea din varianta nouă, cea a editurii Arthur.

Din câte am aflat, editura Egmont a dat faliment la un moment dat, sau cel puţin a avut o perioadă dificilă, motiv pentru care nu a mai putut plăti drepturile pentru editarea cărţii. Sau poate că editura Arthur a oferit mai mult. Cert este că această găină cu ouăle de aur a fost mutată în curtea altei edituri, care a fost nevoită să facă o nouă traducere. 

Iar de aici a început iureşul, pentru că mulţi dintre termenii consacraţi în universul Harry Potter „românesc” au fost înlocuiţi. Termenul de Muggles, tradus de Ioana Iepureanu ca „Încuiaţi”, a fost tradus ca „Mageamii”. Multe nume proprii n-au mai fost traduse. Tom Wood a rămas aşa, n-a mai devenit Tom Baston, Neville Longbottom nu mai este Neville Poponeaţă, iar Voldermort nu mai este Cap-de-mort. La fel şi The Golden Snitch, care nu mai este Hoţoaica Aurie.

Din punct de vedere obiectiv, înţeleg alegerile noii echipe de traducători. Nu există o justificare pentru care anumite nume proprii să fie traduse şi altele nu. Iar adaptări precum mageamiu – din combinarea termenilor magician + ageamiu sunt mai apropiate de ceea ce a inventat JK Rowling în limba engleză. 

Şi cu toate astea avem filmele care au preluat aceleaşi traduceri pentru termenii deja consacraţi. Sigur că sună bizar Vâjthaţ sau Hoţoaica, dar ăsta era farmecul Harry Potter. Plus că în momentul de faţă nu te opreşte nimeni să citeşti varianta în engleză. 

Sunt foarte curios cum percep adolescenţii de azi diferenţele dintre cărţi (presupunând că citesc mai întâi cărţile) şi filme.

PS: Am descoperit că ilustraţiile ediţiei Egmont sunt cele care au fost folosite şi pentru prima ediţie din US, în 1998.