E pe bune sau e noua jucărie a influencerilor?

Dacă în ultimii ani a fost un mare hype legat de filme, acum influencerii și-au mutat atenția spre alte preocupări. După asociația anti-bullying creată de Sebastian Dobrincu (TACI, de la Toxicitatea Aduce Consecințe Imense), acum a apărut o campanie pornită de un alt influencer controversat. Am minițit este campania prin care Ana Morodan încearcă să arate că viața reală e diferită de cea pe care o expun influencerii pe internet.

A adunat câțiva influenceri și le-a cerut să povestească despre un moment în care n-au fost sinceri. Când una era pe Instagram și alta era în sufletul lor. Am embeduit clipul mai jos. Cică e doar prima parte, o să mai urmeze și altele.

Se vrea a fi o campanie de conștientizare, dar este o campanie de promovare pentru Ana Morodan și Virtuwell, noul ei business, care se ocupă cu sănătatea mentală. Nu e asta o problemă, pe hârtie este ceva normal. E bine executată și o să scoreze excelent în agenții, adică fix acolo unde vrea să puncteze Ana Morodan ca să aducă înapoi niște bugete.

În schimb, dacă te uiți la clip, o să vezi că e o înlănțuire de victimizări. Eu n-aș fi vrut, dar presiunea, nevoia, publicul. Nu, problema nu e aici.

Dragă influencere, problema nu este că postezi chestii pozitive pe wall în loc să postezi statusuri depresive. Problema este că zi de zi postezi totul pe fericire. Numai burgeri (sau salate, după caz), numai stat la cafele și la sală, numai opulență și pachețele de PR. 10 vacanțe pe an, mereu în locurile alea pe care le vânezi, la ora potrivită, cu lumina perfectă, cu blendă după tine, cu haine de schimb, cu toate chestiile pe care niciun om normal nu le are într-o valiză.

Te chinui să faci ceva content chiar și când nu ai niciun chef, doar ca să poți întreține acest stil de viață care îți aduce mai multe postări plătite în momente în care nu ai niciun chef.

Am gustat din povestea asta, prin 2011-2015, când nu exista noțiunea de influenceri și era piața mai mică, mergeam în tot felul de excursii, primeam o grămadă de pachete de PR. Realitatea este că după al 10-lea pachet deja nu te mai bucuri, indiferent de valoarea produselor primite. Da, e mișto, le folosești sau le dai cadou mai departe, însă nu e vreo super chestie.

La fel și cu plecările. Vorbeam recent cu cineva care acum trăiește povestea asta și îmi relata cam același lucru cu ce simțeam și eu în anii ăia (și aveam sub 30 de ani, multă energie, puține responsabilități): e mișto, însă nu mai ai timp să trăiești efectiv, ești mereu obosit, mereu încerci să recuperezi somn, muncă etc.

Chiar și când sunt multe lucruri plătite, tot devine obositor. În schimb vii și afișezi o viață perfectă. Aici e minciuna, nu în 2-3 cazuri punctuale în care te durea măseaua și ai zâmbit pe Instagram. Noi, cu blogurile, ne puteam ”ascunde” în spatele monitoarelor. Trânteam un text mai în dorul lelii și aia era. În schimb pe Instagram și Youtube nu merge. Trebuie să te vadă oamenii, cu frizura perfectă, cu unghiile făcute. Și-atunci postezi asta chiar dacă tu freci podele sau ești într-o mega ceartă cu soțul. 

Minciuna în formă continuată este problema, nu situațiile punctuale. Faptul că admiți chestia asta doar într-o campanie punctuală, în loc să amintești la fiecare 10 zile la tine pe canale.

Aș fi crezut că e pe bune campania asta dacă venea cineva și spunea ”this is showbiz, nu e pe bune. ce facem noi este un reality show. consumați-ne ca pe un film de duzină, nu vă mai comparați viețile cu ce pare că trăim noi”.