Scriam la începutul lui 2024 că sper la un sezon bun din partea lui Rafa Nadal. N-a fost să fie, accidentările nu i-au mai permis să concureze la nivel înalt. Am mai povestit despre asta, Nadal a avut un stil de joc care i-a solicitat foarte mult fizicul, aşa că era greu de crezut că va ajunge la 40 de ani pe terenul de tenis.
Totuşi, oamenii de la Roland Garros i-au oferit ceva mai important decât orice Grand Slam, i-au pus o placă de marmură cu urma pantofului său chiar pe terenul central din complex. A fost un moment emoţionant, la care au participat şi ceilalţi 3 grei din generaţia sa, adică fix oamenii pe care Nadal i-a bătut de multe ori la Roland Garros (şi nu numai): Federer, Djokovici şi Murray.
Nadal are 14 titluri la Roland Garros din 19 participări. A câştigat toate cele 14 finale în care a ajuns.
Dintre cele 5 turnee în care nu a câştigat, unul a fost din cauza unei accidentări (2016), altul a fost în 2024, când deja nu mai era la un nivel competitiv. Două eliminări au fost la Djokovic (în 2015 în sferturi şi 2021 în semifinale) şi o eliminare a fost în 2009 la Robin Soderling în optimi.
L-am văzut în 2018 şi 2019 pe teren, o dată chiar la antrenamente, la Roland Garros (unde era mai aproape de public decât pe Phillipe Chatrier). O bucurie să-l vezi, chiar dacă devenise super amuzant cu toate ticurile lui.