Străbunicului îi plăcea să citească. De-asta păstrase o Biblie veche, de la 1800 şi ceva, moştenire de la străbunicul lui, plus alte câteva cârţi foarte vechi. Chiar dacă era un om de la ţară, avea respect şi dragoste faţă de carte. Din generaţie în generaţie s-au mai transmis puţine din cărţile pe care le ţinea într-un cufăr mare, de zestre. Familie cu copii mulţi, fiecare a luat ce a apucat când a fost timpul să ia de prin casă şi aşa s-au risipit multe dintre cărţile astea.
La bunica au ajuns doar aceste două cărţi de citire, cea din dreapta este pentru clasa a II-a şi este editată în 1909, cea din stânga e de clasa a V-a, dar conţine şi lecţii de educaţie civică, istorie şi chiar igienă 🙂 Am reuşit să le răsfoiesc puţin zilele trecute. Iată câteva fragmente (mai jos şi fotografii făcute pe grabă).
Dintre toate fiinţele creiate de Dumnezeu pe pământ, omul este cea mai superioară. El este regele întregei naturi. A purut să se înalţe la rangul acesa, pentrucă a fost înzestrat de Dumnezeu nu numai cu un corp cum n’are nicio altă fiinţă, dar şi cu un suflet care îi conduce întreaga vieaţă.
Corpul omenesc are o alcătuire foarte complicată.
Când îl privim pe dinafară, vedem că este format din 3 părţi principale: cap, trunchiu şi membre.
Capul este lăcaşul creerului omenesc. La cap vedem gura, nasul ochii urechile. Capul este legat de trunchiu prin gât.
Şi ceva special pentru colega şi prietena Claudia:
Cine se gândeşte, că, prin paharul de apă care-l bea, ia un medicament? Şi anume un „medicament” în cel mai adevărat sens al cuvântului, căci apa este un mijloc, care nu ne fereşte numai de boli, ci care le şi vindecă. Apa este ceva obişnuit, totuşi este unul din cele mai însemnate mijloace pentru păstrarea sănătăţii din câte ni le oferă natura.
Setea nu este provocată numai de uscăciunea gurii sau însetarea limbii, ci este o dorinţă a întregului corp după lichid. De aceea setea poate fi potolită numai cu apă. Orice băuturi am folosi noi, fie zeamă de fructe, limonadă, sifon, ceaiu sau cafea, numai conţinutul lor de apă potoleşte setea. Apa, cu cât este mai curată, cu atât mai bine corespunde scopului ei. Adausurile nu-i măresc puterea de a potoli setea.
Ambele fragmente sunt din cartea mai nouă, cea din 1946, cea din 1909 avea doar poveşti şi lecţii de citire. Mi-a plăcut cum începe povestea „Balaurul cel cu şapte capete”:
A fost odată ca niciodată; etc. :))
