Relevanţă şi ROI în online

Iniţial a scris Ştefan Stroe un articol despre ROI-ul campaniei BCR (o să plec de la premisa că ştie toată lumea ce-i ăla ROI şi n-o să vă dau link la Wikipedia, cum se mai practică).

Pe urmă am citit o chestie la Edward Boches:

With the proliferation of social media, chances are good that a brand also has a Facebook page, Twitter account, YouTube channel and at least one if not three iPhone apps. (I recently had a prospect tell me, “We need apps, lots of apps. It’s important for you to know that we’re app happy around here, so whatever you do bring us apps.”) And since the pre iPhone craze was “build me a micro-site,” chances are good it also has half a dozen of those,

Aici apare discrepanţa: la ei social media e by default. Nici nu se pune problema să n-ai conturi de Twitter, Facebook, Youtube şi aplicaţii de iPhone. La noi dacă îţi faci aplicaţie de Facebook dai cel puţin 5 comunicate de presă.

Nu vă plictisesc cu poveşti de genul „social media costă”, „ideea e importantă” şi alte chestii evidente. Nu.

Eu cu blogurile şi campaniile cu bloggeri am o problemă. Am mai zis că nu-mi place cum se fac campaniile în RO. Şi sunt convins că deşi campaniile costă, nu costă mult. E mai bine să alegi mai puţini bloggeri relevanţi şi să le oferi chestii mai valoroase. Sunt toate şansele ca ROI-ul să fie mai mare pentru că omul oricum scrie cu plăcere, pune pasiune şi pe lângă asta are cititori relevanţi care te ajută să-ţi îndeplineşti obiectivele.

Bloggerii

În primul rând, un blogger nu poate să fie relevant pentru orice tip de produs. Sau e posibil să nu aibă chef să scrie despre aşa ceva. Când Bobby a vrut să vadă avioane, a scris cu un asemenea entuziasm încât mi-a stârnit interesul. N-am o pasiune pentru zbor, dar acum chiar mi-aş dori să văd hangare, avioane şi un simulator.

Deşi nu sunt bibelouri, bloggerii merită atenţie. Trebuie priviţi ca nişte branduri. Practic, atunci când faci o campanie cu bloggeri, are loc o asociere între două branduri. Sigur, e un brand mai mare şi un brand mai mic, chiar foarte mic. Să zicem că bloggerii sunt ca nişte mici magazine de cartier la care vii să-ţi pui o vitrină cu cola, un frigider cu îngheţată şi două afişe la promoţia pe care o desfăşori.  Da, şi magazinul ăla e un brand, acolo între blocurile M6 şi M8, fix unde vreau eu să vând îngheţată. Deci îi dau gratis vitrina, îi dau şi un frigider şi încă un bonus dacă îşi pune afişele. Nu e obligat să o facă, nu e fericit să o facă.

Piariştii

Am ajuns la concluzia că jumate din piarişti habar n-au să aleagă oamenii. Se ghidează după ureche, cum zicea Şerban Alexandrescu: Ce înseamnă un om bun? Un om bun e un om de care am auzit.

Aşa şi cu bloggerii. Ăia de care am auzit sunt bloggerii cunoscuţi. Şi pentru că sunt cunoscuţi se vine cu o ofertă. Iar aici tot piariştii greşesc. Au fost câţiva care au spart piaţa. Ori au aruncat cu bani în bloggeri de parcă erau lăutari la nuntă, ori le-au dat un biscuite şi o scobitoare. În ambele cazuri, piaţa s-a spart. Suntem în vestul sălbatic al online-ului.

Sunt ăia care vin cu o măslină şi au impresia că bloggerii sunt rupţi de foame şi vor să scrie din plăcere despre branduri. Iar bloggerii se simt lezaţi şi scriu posturi naşpa pe care le citesc alţi piarişti. Ăia care sparg piaţa în sus. Care vin cu bani mulţi fără să se uite dacă bloggerul respectiv măcar a scris ceva despre campanie. Nu, un post aruncat în silă nu se pune.

Totul ţine de respectul reciproc. Piariştii trebuie să accepte că bloggerii pot fi endorseri. Bloggerii trebuie să accepte că nu sunt buricul pământului, că nu li se cuvin bani, excursii moca şi telefoane mobile doar pentru că sunt bloggeri. Ar trebui să fie a win-win situation. Eu sunt mulţumit că am primit un ceas drăguţ, fabrica de ceasuri e mulţumită că am scris un post drăguţ pe blog. Sau două.  Sau am pus un banner drăguţ.

Pentru că cerul este în sus.