Știți defectul celor mai multe seriale care au succes? Producătorii aleg să tragă de ele până când audiențele o iau în jos, povestea se duce în bălării și publicul își pierde tot interesul. Abia atunci decid că ar fi cazul să-i pună capăt. Se transformă dintr-o chestie pe care o adorai într-o plictiseală la care nu renunți din rațiuni sentimentale. 

Din fericire, n-a fost cazul cu The Marvelous Mrs. MaiselSerialul de pe Amazon Prime Video e printre puținele care au crescut calitatea episoadelor de la un sezon la altul. Nu doar că s-au băgat mai mulți bani, dar scenariștii au înghesuit într-un episod de 50 de minute mai multe fire epice, mai multe glume, mai multe replici deștepte. E genul de serial care merge pe ritmul punch-punch-punch de ajungi să dai înapoi câteva secunde ca să prinzi anumite faze sau replici. Asta dacă nu te prinzi cu întârziere la vreo glumă, fiind preocupat să admiri costumele și decorurile.

Din fericire, ăsta e un caz în care cele 10 milioane de dolari per episod s-au cheltuit cu cap. Sigur că e un serial scump, dar face niște super audiențe, probabil că e cel mai mare hit produs de Amazon în ultimii ani, așa că trebuie să fi fost foarte greu să iei decizia de a opri totul. Însă prefer să rămân cu regretul că s-a terminat decât să mă frustreze cum a luat-o în jos.

Mi se pare că e genul de serial pe care o să-l revedem cu plăcere și peste câțiva ani, o să râdem și atunci, o să descoperim replici și faze care nu ne-au sărit în ochi prima oară. După Mad Men, e al doilea astfel de serial pe care abia aștept să-l revăd. N-am auzit să se pregătească spin-off-uri sau vreun prequel și cred că e foarte bine așa, mai ales că scenariștii au gândit în sezonul ăsta foarte multe bucăți din viitor, astfel încât să ne arate puțin din viața pe care ajung să o aibă personajele principale. Urmează ultimul episod și sper să ne dea un final pe măsura acestui sezon.

Dacă n-ați văzut Mrs. Maisel până acum, vi-l recomand, e vorba de o housewife din anii ’50 care ajunge să divorțeze și devine stand-up comedian în New York. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Meniu